Încep lucrările la Calea Bogdăneștilor. Cum a fost modificat proiectul de către...

Încep lucrările la Calea Bogdăneștilor. Cum a fost modificat proiectul de către noua administrație

0
DISTRIBUIȚI

Primarul Dominic Fritz a anunțat deschiderea șantierului pentru schimbarea radicală a Căii Bogdăneștilor, un proiect inițiat de fosta administrație.

„Începem lucrările pe Bogdăneștilor, cel mai mare șantier din acest început de an și care va schimba total aspectul zonei. Nu vă ascund că au fost probleme cu proiectul, în special legate de lățimea trotuarelor și a pistelor de biciclete, care erau extrem de mici și din cauza cărora riscam să pierdem finanțarea europeană. Dar toate acestea au fost depășite acum. Trotuarele au fost lățite, la fel și pistele de biciclete, care acum respectă standardul de 1,5 m lățime. Iar șantierul a putut să înceapă fără probleme. Am fost azi pe șantier și am cerut constructorilor să ia toate măsurile necesare pentru ca lucrările să se desfășoare în siguranță pentru locuitorii din zonă și să producă cât mai puțin disconfort. Proiectul vizează reabilitarea liniei de tramvai şi lărgirea drumului la patru benzi, de la intersecţia cu bulevardul Cetăţii până la bucla de întoarcere, pe o lungime de 2,4 km.


Linia de tramvai va fi amplasată pe mijlocul tramei stradale, va fi dublă și încadrată de spaţii verzi cu pomi. De asemenea, vom moderniza șapte stații de transport public”, a transmis edilul-șef pe pagina sa de Facebook.

Primarul acordă mare atenție spațiilor verzi, căutând și o modalitate de a salva arborii sănătoși aflați în calea șantierului. Acesta menționează că noul termen pentru finalizarea lucrărilor este vara anului 2023, însă sunt șanse ca proiectul să fie realizat mai repede. „Pe colegii din primărie i-am rugat să găsim o modalitate pentru a salva cei câțiva arbori valoroși de pe această stradă și să îi replanteze în alte zone din oraș. La final, vom planta oricum câteva sute de arbori ce vor încadra noile linii de tramvai, care și ele vor fi înierbate. În total, pe Bogdăneștilor vom avea aproape 10.000 de mp de spații verzi noi. Șantierul ar trebui să fie gata în vara anului 2023, însă, dacă totul merge bine, am putea să îl terminăm până la finalul anului 2022. Calea Bogdăneștilor, împreună cu strada Grigore Alexandrescu – pe care se desfășoară deja lucrări și pentru care am primit 6 milioane de lei din fondul de rezervă al premierului -, cu pasajul Solventul – aflat în proiectare – și podul Solventul – a cărui proiectare o scoatem la licitație – vor întregi Inelul IV de circulație în zona de vest a Timișoarei. Împreună, ele formează cel mai ambițios proiect de infrastructură din ultimii zeci de ani, în Timișoara”, mai spune mesajul lui Dominic Fritz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.