p>

Un al doilea accident mortal a avut loc astăzi pe o șosea din județul Arad, după cel din zona localității Grăniceri. La doar câteva ore, un autotren s-a răsturnat în șanț pe marginea DN7, șoseaua care leagă Aradul de Deva, în apropierea localității Bârzava.
Apelul la 112 anunța o persoană încarcerată, astfel că la fața locului s-au deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj de descarcerare și un echipaj SMURD de la Bârzava, în total 12 subofițeri, care au fost sprijiniți și de o ambulanță SAJ de la Săvârșin.
Victima, șoferul autotrenului răsturnat, a fost descarcerată, însă din nefericire, echipajele de urgență nu au mai putut face nimic, fiind constatat decesul. Circulația în zonă s-a desfășurat pe o singură bandă în timpul intervenției echipajelor de urgență.
UPDATE Din primele cercetări, polițiștii arădeni au stabilit că TIR-ul se deplasa dinspre Arad spre Deva, iar la un viraj, într-o curbă din localitatea Bârzava, s-a răsturnat.
Șoferul, un cetățean turc de 63 de ani, a fost proiectat în afara camionului și a decedat.
Sursa foto: ISU Arad