Razie de weekend în Timiș. Sute de persoane și mașini au fost...

Razie de weekend în Timiș. Sute de persoane și mașini au fost verificate

0
DISTRIBUIȚI

179 de persoane au fost legitimate, 135 de societăți comerciale verificate și 105 autoturisme controlate în cadrul unei razii de amploare.

Acesta a avut loc în data de 18 și 19 septembrie, în intervalele orare 08:00 – 14:00 și 19.00 – 03:00. Au participat poliţişti de ordine publică, de investigații criminale, jandarmi împreună cu lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Timiș și ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Timiș. scipul raziei a fost prevenirea infracționalității stradale, a faptelor cu violență, precum și prevenirea răspândirii virusului SARS-Cov2.

În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 111  amenzi, în valoare totală de 35.085 de lei, dintre care 26 la Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

De asemenea, 21 de sancțiuni au fost aplicate la O.U.G. 195/2002R pentru încălcarea unor norme la regimul rutier  și 64 de sancţiuni la Legea 55/2020, pentru nerespectarea masurilor de protecție individuală.

Totodată, polițiștii au verificat șase agenți de securitate și au fost acționate patru butoane de panică, nefiind constate nereguli.

De asemenea, sâmbătă, în intervalul orar 14:30 – 21:30, polițiștii Serviciului Rutier Timiș împreună cu poliţiştii Biroului Rutier Timișoara  au desfășurat o acțiune în contextul proiectului „ROADPOL Safety Days”.


Acesta este destinat conștientizării tuturor participanților la traficul rutier, cu privire la riscurile la care se expun, atunci când nu respectă normele rutiere.

Polițiștii au acționat atât în Timișoara cât și în anumite localități din mediul rural.

În urma controalelor efectuate, polițiștii au verificat peste 150 de autoturisme și au aplicat 55 de contravenții în valoare de 18.870 de lei.

Au fost reținute cinci permise de conducere și retrase patru certificate de înmatriculare.

Totodată, polițiștii au constatat patru infracţiuni la regimul circulației.

Astfel, un bărbat în vârstă de 40 de ani a condus un autoturism pe strada Bătrână din localitatea Sânandrei, fără a deține permis de conducere. Totodată, autoturismul era neînmatriculat și avea aplicate plăcuțe cu număr fals de înmatriculare. A fost întocmit dosar penal pentru cele trei infracţiuni.

Un alt bărbat în vârstă de 61 de ani a condus un autoturism în localitatea Sânmihaiu German, fiind sub influența alcoolului. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost întocmit dosar penal pentru infracțiunea comisă.

„Acțiunile vor continua, întrucât prevenirea unor incidente neplăcute este prioritatea polițiștilor rutieri”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.