”Fără hoție la primărie!”, răcneau din toți bojocii USR-iștii în alegerile locale în care candidatul Dominic Fritz vrăjea electoratul cu fraze bine alese pentru timișorenii sătui de egocentristul-dictatorial sistem al lui Nicolae Robu. Una dintre marile ”bube” – Colterm-ul, vacă de muls pentru toate regimurile politice și care a rămas cu prețul gigacaloriei plătit de poporul alegător la prețurile de acum un deceniu. Că dă bine-n campania electorală.
În aprilie, când administrația Fritz a schimbat consiliul de administrație de la Colterm, moștenit de pe vremea lui Robu, mai să-i crape ochii-n cap viceprimarului Ruben Lațcău de cum îi înfiera pe cei care au binecuvântat dezastrul de la compania de termoficare. După șase luni, administrația Fritz numește în CA fix pe unul dintre dintre politrucii lui Robu pe care s-a dat de ceasul morții să-l dea afară pentru că a fost complice la hoția de la Colterm.
Să-l înjuri pe Robu și în același timp să-i repui lingăii pe funcții, asta înseamnă un altfel de politician.
Să alegi să faci înțelegeri sulfuroase, pe sub masă, cu tentaculele vechii administrații doar pentru niște calcule politice și personale mici și meschine, asta înseamnă o altfel de politică. Să dai o explicație arogantă și sfidătoare, crezând că toți sunt loviți de amnezie, asta înseamnă politician de rit nou. Pentru Dominic Fritz și Ruben Lațcău, care, în ultima perioadă, este în prim plan, părând că este primarul de facto al Timișoarei, totul se reduce la ce cred ei că e bine. Și nu a trecut decât un an de guvernare.
Administrația Fritz s-a pișat (a urina este un termen prea elegant pentru gesturile actualei puteri) pe voturile primite de la timișoreni, care l-au ales pe USR-ist în primul rând ca să-i dea o lecție celui care se credea nemuritor în fruntea primăriei și care au sperat că, măcar de data aceasta, vor avea un primar care ține la principii, nu pentru că era un vizionar, profesionist în ale administrației locale. Cum s-a ales praf de principiile din campanie, așa se va alege praful și de actuala guvernare locală care nu a învățat nimic din istoria recentă.
Sint mândră că nu m-am lăsat fraierit de neamțul impostor și nici de pocăitul repetent Lațcau.Prostia se plătește de când lumea și pământul. Ați vrut schimbare,aia aveți.Mă bucur de tot ce vi se întâmplă!!!!
Felicitari ! Sunteti singurul jurnalist care spune adevarul ! Politica din Timisoara este o uriasa dezamagire, cu atat mai mult cu cat emfaza anticoruptie de la USR se dovedeste o uriasa manipulare a unor oameni care nu au ce cauta in fruntea acestui oras. Ca ziarist, sunteti mult peste nivelul orasului.
Doar novicii in politică și cei fără viziune au putut să spere că neo-marxistii sunt viitorul României. Păcat de Timișoara că a trebuit să aibă în istorie un primar neconstituțional in persoana d-lui Dominic Fritz. 🙂
Lol. Ce mizerabil articol. Daca nu reuseste USR sa faca ceva pt ca PNL blocheaza prin consilieri votul, toti zic: pai trebuie sa negociati bai amatorilor, asa e in politica. Daca negociem si punem un om de la PNL atunci striga: huooo, nenorocitilor, l-ati pus pe ala de la PNL! Inteligent, nu? Hai sictir!
eu zic sa lasi aberatiile astea si sa casti gura la loc, ca nu si-a golit fritz vezica.
O manipulare de cacat. Fără să ne oferiți un răspuns al administrației legat de aceasta numire, nu faceți decât să manipulații. Poate Omu e competent și singura lui ” vina ” e că a făcut parte din administrația Robu . Este vreun personaj dubios, gen Nasleu ? e urmărit penal, care e problema cu el ? Nu uitați că USR nu are puterea totală în primărie ci trebuie sa negocieze cu PeNeLeul acestui consilier…și când negociezi trebuie sa oferi ceva teroristului , pardon, partenerului …
Ce vorbesti dom’le???? Nu mai e bun Herr Fritz la primarie? Sa-si fi deschis ochii, intre timp, populimea aroganta de dreapta, aceea care ranjea ”satiscafuta” la iesirea din sectiile de votare, acum un an, pentru votul dat altui neamt mincinos si impostor, asemeni celui din fruntea tarii, dovedit ca excroc imobiliar?? ”Romania lucrului bine facut” ??? – Mai, sa fie!!!
Nu, dinglaule, lumea l-a vrut dat afara pe jegul robulake. Ce vine in loc nu conteaza. Scapam si de el. Ma pis pe tine si pe robu si pe inutilul frit
@ Q – Noteaza-ti: Pe tine se pisa, dar nu numai, toata Timisoara care are acum de suferit din cauza unor putzoi fascistoizi fanatici ca tine care si-au dat votul, in prostia lor, unui reprezentant al neofascismului de import. Regretele voastre sunt tardive si inutile! Asa ca, mai ia-o odata si rumega in tacere, ca faci praf! 🙂 :-)18
wernerutzule, sa-l sugi de momitze pe robulake in continuare cum ai facut-o pana acum. nu te ustura gura?
Imi pare rau ca nu toti sunt la fel de inteligenti ca tine. Pacat ca nu am votat cu cine trebuia, sigur ar fi fost altceva.
Ai dreptate Ada, ai dreptate.
Sunt sigur ca mesajul tau va impacta o foarte mare cantitate de oameni pe internet, precum si reply-ul meu la postarea aceasta. Esti genul de om care vrea ultimul cuvant si are ca si replica bazica „ti-am zis eu” … care de fapt, nu rezolva/ denota nimic, ci doar pune paie pe foc si iti creste egoul.
Daca ai copii sper sa nu fie ca tine.
@Isus Kitchos
N-ai inteles nimic! Asa cum n-ai inteles nimic nici atunci cand ti-ai dat votul unui individ ce reprezinta interesele unor grupuri externe ce vor sa-si desavarseasca planul de colonizare a tarii prin infiltrarea in administratiile locale a marilor orase, ca Timisoara, a unor alogeni, gen Fritz, Clotilde Armand, poate si altii. Dar procesul continua, stai pe-aproape! Asa cum si-au dat seama multi dintre concetatenii nostrii despre acest lucru, ai fi putut s-o faci si tu, daca ai fi avut in vedere interesul general al acestei tari.
Prin urmare, postarea anterioara are la baza discursul sanctionatoriu, adresat, pe buna dreptate, celor care, in momente importante pentru societate, judeca superficial, condusi de interese marunte, isi revarsa umorile cand pun stampila pe buletinul de vot, fara ca sa se gandeasca la viitor, la copiii lor ce vor ajunge sa traiasca ca niste slugi in propria tara, intr-o societate zamislita chiar de catre iresponsabilii lor parinti.
limbaj de interlop la domnul ‘ziarist’
@Q – mai bine suge-i tu pe amandoi, pe Fritz si pe Robu, asa ca intre voi, poponarii de dreapta! 🙂