Primarul Fritz anunță că vine căldura de la Colterm, dar încă nu...

Primarul Fritz anunță că vine căldura de la Colterm, dar încă nu știe care este soluția pentru salvarea companiei

4
DISTRIBUIȚI

Colterm va începe de săptămâna viitoare probele la cald, urmând ca, treptat, până la jumătatea lunii octombrie, sistemul centralizat de încălzire să funcționeze la parametri normali.

„De luni, 11 octombrie, Colterm reîncepe furnizarea agentului termic pentru abonații din Timișoara. Angajamentul nostru este că vom face tot ce ne stă în putință să asigurăm apa caldă și căldura în oraș, în condițiile în care prețul gazului pe piață s-a mărit la cote istorice și nemaivăzute, de patru ori, doar în acest an. Adică, de la 102 lei lei în urmă cu un an, la 522 lei acum. Iar prețul pe care Colterm l-a facturat până acum abonaților a rămas același, de mulți ani. Cine va plăti diferența?”, s-a întrebat Dominic Fritz într-un mesaj pe pagina sa de Facebook.

Conform edilului-șef, încălzirea locuințelor timișorenilor racordați la sistemul centralizat va costa aproximativ 3 milioane de lei pe zi, adică 90 de milioane de lei pe lună, în timp ce încasările Primăriei Timișoara ajung la o medie de 40 de milioane de lei pe lună.

„Dacă nimic nu se schimbă, toate veniturile PMT ar trebui să meargă, în fiecare lună, către Colterm, ceea ce este imposibil. Și tot nu ar fi suficient. Cauzele le știți deja, probabil: eliminarea, în România, a prețului reglementat și o cerere de gaz pe piața internațională mult mai mare decât oferta. România, împreună cu alte state, a cerut Uniunii Europene o soluție comună. Nu suntem doar noi în această situație dramatică, dar Colterm este într-o stare financiară mai rea decât alte companii publice de termoficare din cauza datoriilor istorice și a faptului că, ani la rând, și-a mințit furnizorii de combustibil ceea ce a dus la plata facturilor în avans și pe fiecare zi către aceștia”, mai spune mesajul lui Dominic Fritz.

„Voi susține orice soluție comună pentru cele 27 de municipii din România care au termoficare centralizată. Încălzirea populației este cu adevărat o urgență și ar fi fost o destinație perfect legală și legitimă moral pentru utilizarea Fondului de rezervă. Ajutorul de la Guvern și subvenția din bugetul local nu vor fi însă suficiente și prețul gigacaloriei la Colterm va trebui să se apropie de cel de piață.


Indiferent ce va aduce viitorul pentru Colterm, noi ne-am asumat să salvăm termoficarea din Timișoara pentru ca aceasta să devină viabilă, să o restructurăm și să o modernizăm. Nu există altă opțiune în acord cu normativele europene. De aceea am încheiat un acord cu Banca Mondială pentru reinventarea sistemului de termoficare local și continuăm reabilitarea rețelei pe fonduri europene”, a încheiat primarul.

Programul reluării furnizării de căldură

Reprezentanții companiei de termoficare au anunțat că de luni, 11 octombrie, începând cu ora 8, vor începe, etapizat, probele la cald ale instalațiilor de încălzire. Într-o primă etapă, căldura se va livra la parametrii reduși, plecarea din punctele și centralele termice fiind reglată la 35 grade Celsius.

Pentru a se putea constata și remedia eventualele probleme ce pot să apară în sistemul de distribuție, până vineri, 15 octombrie, se va livra căldură în regim continuu, după care, în funcție de evoluția temperaturilor exterioare în următoarele zile, temperatura va crește sau, în cazul în care vremea se va încălzi, se va lua măsura livrării căldurii doar în timpul nopții, ori chiar întreruperea încălzirii, dacă va fi cazul.

„Solicităm timișorenilor clienți ai Colterm să-și deschidă instalațiile interioare, cel puțin în primele zile de la începerea livrării încălzirii, pentru a putea identifica eventualele probleme în imobile care pot apărea la pornirea sistemului. Având în vedere lucrările care se desfășoară în cadrul proiectului «Retehnologizarea sistemului de termoficare din Municipiul Timișoara în vederea conformării la normele de protecția mediului privind emisiile poluante în aer și pentru creșterea eficienței în alimentarea cu căldură urbană», vor fi puncte termice la care nu se va putea porni, deocamdată, furnizarea încălzirii (total sau parțial): PT Păltiniș, PT 7C, PT 21, PT 6, PT 63, PT 41, PT 45A, PT 45, PT 84, PT 98, PT 86. Asigurăm clienții afectați de această situație că lucrările vor fi finalizate până vineri, 15 octombrie, astfel încât furnizarea încălzirii să fie posibilă și la aceste puncte termice”, au transmis reprezentanții Colterm.

În cazul apariției unor probleme tehnice la instalațiile de distribuție ale Colterm sau la instalațiile interioare ale consumatorilor, este posibilă întreruperea livrării căldurii pe anumite trasee, până la remedierea acestora. De asemenea, în cazul în care consumatorii constată apariția unor probleme tehnice sau daca până la ora 20 a zilei de marți, 12 octombrie, constată că nu au căldură, aceștia pot suna la Dispeceratul Colterm, la numerele de telefon 0256 494 133, 0356909 (tasta 4) și 0756.061.468. Echipele Colterm vor asigura asistență tehnică 7/7 și 24/24 pe toată perioada probelor.

4 COMENTARII

  1. Cum s-a mărit prețul la gaz de patru ori, de la 102 la 522,anul acesta? Incompetentul și banditul de Friț minte cetățenii. Aceasta e o problemă gravă națională și mondială, pe care o cunoaștem toți, dar nu e cum zice Fritz.
    Să plătească din buzunarul lui amenzile Colterm de zeci de milioane de euro de la UE că el e de vină, ca și primar, că nu a gestionat problema cum se cuvine.

  2. Fritz e primar de peste un an și e plătit de timișoreni să muncească și să rezolve problemele, nu să dea vina pe alții și să nu facă nimic. S-au luat amenzi în timpul mandatului lui Fritz. Trebuiau evitate. Noi toți vom plăti.
    Dacă nu înțelegi și nu vezi soluții pentru Colterm și încălzirea timișorenilor decât călătoria în timp, Prostea Andrei, ești la fel ca și,, prostea Fritz”!

Dă-i un răspuns lui Eugen Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.