PSD Timiş solicită retragerea sprijinului politic pentru deputatul PNL Cosmin Șandru

PSD Timiş solicită retragerea sprijinului politic pentru deputatul PNL Cosmin Șandru

2
DISTRIBUIȚI

PSD Timiș și-a exprimat, marți, consternarea legată de înregistrările apărute în spațiul public, în care deputatul liberal de Timiş Cosmin Şandru încearcă să determine un deputat AUR să nu voteze Moțiunea de cenzură în schimbul unor favoruri materiale.

„Fapta este cu atât mai gravă cu cât se tranzacționau, în acele înregistrări, funcții şi posturi la instituții de stat, semn că liberalii se comportă ca nişte vătafi şi confundă România cu propria moşie.


Mai trist decât faptul că protagonistul acestei intâmplări e un politician foarte tânăr, este că deputatul Cosmin Şandru nu a acționat pe cont propriu, ci în colaborare cu Alin Nica şi cu alți lideri ai „echipei câştigătoare”, disperați că Superman intră în şomaj politic”, au transmis social-democrații timișeni.

Potrivit PSD Timiș, după scandalurile publice din PNL Timiş, ce au făcut înconjurul țării în ultimele luni, această tentativă de dare de mită reprezintă bomboana de pe coliva filialei liberale.

„PSD Timiş solicită retragerea sprijinului politic pentru deputatul Cosmin Șandru, ce s-a pretat la fapte incompatibile cu etica unui parlamentar și anchetarea acestui caz de o gravitate fără precedent în politica din județul nostru. În Timiş nu se cumpără voturi, la noi politica se face altfel!”, au mai transmis reprezentnații partidului.

 

2 COMENTARII

    • Totusi cetatene aici vorbim despre liberali, despre ce au facut liberalii. DNA se pare ca doarme, iar aceste fapte nu fac obiectul vreunui interes din partea domniilor lor.

Dă-i un răspuns lui Cetatean Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.