Ordinul „Ferdinand I” în grad de Mare Cruce, înființat în 10 mai 1929 în onoarea Regelui supranumit cel Loial, care a înfăptuit întregirea României Mari, și atribuit personalităților care au avut o contribuție notabilă la realizarea Marii Uniri din 1918, este exponatul lunii noiembrie ales de Complexul Muzeal Arad.
Ordinul deținut de muzeu și expus în Sala Unirii, i-a fost acordat lui Ștefan Cicio Pop în 12 iunie 1930. Brevetul de decorare, semnat de ministrul Afacerilor Străine, G.G. Mironescu, consemna că ordinul, dat imediat după revenirea pe tron a lui Carol al II-lea, i s-a acordat lui Ștefan Cicio Pop, președinte al Adunării Deputaților și fost președinte al Adunării Naționale de la Alba Iulia. Cele două exponate au intrat în patrimoniul muzeului arădean în august 1934 prin donația făcută de soția acestuia, Eugenia, la câteva luni după săvârșirea din viață a ilustrului om politic, și fac parte din colecția de istorie.
Cel mai vechi act din colecția de documente a Muzeului Banatului Montan a fost ales drept exponat al lunii noiembrie. Documentul este un atestat de vânător din 4 noiembrie 1748, prin care Johann Michael Seiß, vânător desemnat la Higlsheim, lângă Rastatt, îi acorda lui Johann Georg Schöpfflin un atestat de vânător în numele lui Ludovic Georg, marchiz de Baden și Hochberg, conte de Sausenberg, un pasionat vânător, care, în timpul războiului de succesiune din Polonia, când era comandantul unui regiment de infanterie, a preferat să vâneze pe posesiunile din Boemia decât să participe la lupte.
Schöpfflin își făcuse ucenicia cu cinste și sârguință atât la el cât și la alți vânători menționați în document, învățând să vâneze rațe, cerbi și alte animale sălbatice. Documentul este scris în limba germană, pe pergament, și are aplicate patru peceți în ceară roșie. Deși nu are legătură cu istoria Banatului, este o piesă valoroasă, fiind cel mai vechi document original din colecția muzeului reșițean.
Uliul porumbar, o specie comună în toată regiunea temperată și subpolară din emisfera nordică, este exponatul lunii noiembrie la Muzeul Național al Banatului. Trăiește în pădurile de foioase și de conifere, hrănindu-se cu păsări de talie mică, se remarcă prin anvergura aripilor și coada lungă, penajul pestriț, ciocul încovoiat, negru, cu baza galbenă și capul de culoare gri, cu sprânceană albă. Este o specie în general sedentară, care cuibărește solitar, de obicei în arbori cu coroană bogată, perechile sunt monogame, formate pe toată durata vieții lor, de 11 – 12 ani, iar puii sunt hrăniți de ambii părinți, până învață să zboare.
Numărul acestor păsări s-a redus considerabil în urma defrișării pădurilor din zonele colinare și montane și a utilizării pe scară largă a pesticidelor în regiunile mai joase. Exponatul muzeului timișorean, o femelă colectată în 1928, face parte din colecția de ornitologie „Dionisie Linția”, considerat părintele școlii ornitologice românești și cel care a donat muzeului cea mai mare și complexă colecție de păsări din România, păstrată astăzi la secția de Științele Naturii a muzeului.
