Federația Patronatelor din Industria Ospitalității cere relaxarea restricțiilor pentru cei vaccinați sau...

Federația Patronatelor din Industria Ospitalității cere relaxarea restricțiilor pentru cei vaccinați sau trecuți prin boală și amenință cu greva fiscală

1
DISTRIBUIȚI

Corina Macri, președintele Asociației Patronale „Horetim”, a transmis, sâmbătă, alături de  mai mulți colegi din țară alături de care formează Federația Patronatelor din Industria Ospitalității, că localurile sunt pe butuci.

„Sunt aproape 20 de luni de când industria ospitalității funcționează după reguli care se schimbă frecvent, fără predictibilitate și fără preocupare pentru angajați sau proprietari. Suntem deja în 19 noiembrie 2021 și industria ospitalității este restricționată fără ezitare, din amânare în amânare, probabil până în martie-aprilie 2022! Să clarificăm: acest domeniu de activitate a funcționat fără restricții doar în perioada iunie – septembrie 2021. Patru luni de activitate plătind taxe și impozite pentru 12 luni. Cum să supraviețuim în aceste condiții?! Nu cerem nimic de pomană, cerem doar să fie respectat dreptul la muncă, dreptul de contribuabil român, care produce plusvaloare în comunitatea lui”, a transmis Federația prin intermediul unui comunicat.

Patronii din industria ospitalității mai spun că, de peste un an și opt luni, este inadmisibil, din partea guvernanților, să continue cu aceste măsuri restrictive.

„Ne-ați cerut să susținem campania de vaccinare, să ne sprijinim angajații să se vaccineze pentru a nu mai depinde de rata de incidență. Suntem industria cu una dintre cele mai ridicate rate de vaccinare. Am sprijinit și respectat statul român în imposibilitatea lui de a-și proteja contribuabilii și antreprenorii. Până când, domnilor, până când să fim marionete expuse pentru acest exercițiu de vizibilitate? Cerem renunțarea de urgență renunțarea la măsura aberantă de închidere la ora 21.00 a restaurantelor pentru persoanele vaccinate și trecute prin boală și revenirea la un program normal de funcționare pentru acești clienți. Am înțeles că ne-ați creat o nedreptate prin nerespectarea certificatului verde, confirmat la nivelul Uniunii Europene (ne tot raportăm la UE numai când ne convine) și ați redus una dintre opțiunile acestui certificat, prin testare. Am acceptat tacit acest efort, deși nu este vina noastră că toata vara nu s-au luat măsuri de protecție, chiar dacă le-am cerut public. Din octombrie ați revărsat brusc asupra unui întreg sector privat – industria ospitalității – vina unui management defectuos și iresponsabil la nivel guvernamental. Încercăm să funcționăm mai mult decât limitat, doar cu clienți vaccinați sau trecuți prin boală, ceea ce înseamnă un bazin extrem de redus de clienți. Totuși, de această masă critică de consumatori și noi, industria, să suferim și să nu ne lăsați libertate de mișcare controlată, după cum se întâmplă în toate statele Uniunii Europene?!”, se întreabă Corina Macri și colegii săi.

Federația Patronatelor din Industria Ospitalității reamintește că întreaga industrie plătește impozite și taxe locale pentru întregul an 2021, impozit pe venit pentru anul 2021, chiar dacă toți funcționează cu pierderi uriașe, credite pentru susținerea activității și angajaților și taxe pentru drepturi de autor pentru perioade de inactivitate, restaurante și hoteluri goale.

„Pentru toate lunile de restricții cerem urgent compensații financiare.


Antreprenorii nu au primit nici acum compensațiile datorate de statul român pentru anul 2020, în schimb ni se cere să ne achităm toate obligațiile și să fim contribuabili corecți. Industria ospitalității cere urgent: finalizarea măsurii 2 – capital de lucru demarată în decembrie 2020, sunt companii care nu și-au primit drepturile nici acum. Cât să mai credităm statul român? Finalizarea măsurii de compensare cu 20% a pierderilor înregistrate în 2020 față de 2019 până la finalul anului 2021. Când se vor primi aceste compensații? Va suporta statul penalizări pentru această întârziere nejustificată?”, mai spune mesajul Federației.

Dacă statul nu poate asigura protecția contribuabililor cărora le închide activitatea, patronii din industria ospitalității cer o clarificare a poziției în care se află în câteva variante:

  1. Compensații financiare raportat la 2019 sau
  2. Compensare datorii și obligații bugetare până în 30.06.2022 sau
  3. Amnistie fiscală pentru cei a căror activitate a fost restricționată în acest an, 2021, sau
  4. Amânare credite și datorii restante până în 30.06.2022 sau
  5. Acordarea de credite punte până la primirea compensațiilor datorate de stat pentru anul 2020 și neonorate încă.

De asemenea, industria ospitalității mai cere plafonarea taxelor pe salariu de până la 3.100 lei la nivelul salariului minim și acordarea unor reduceri și scutiri de taxe pe muncă. Federația consideră că această măsură va aduce beneficii în sensul încurajării personalului calificat să rămână în țară, cât și eliminarea muncii la gri. Măsura ar ajuta nu doar la o relansare a sectorului, dar și la îmbunătățirea calității actului de turism și alimentație publică, permițând companiilor din sector să fie mai competitive în atragerea forței de muncă calificate. Forța de muncă din acest sector este forțată acum, brutal, să plece în exod.

O altă măsură cerută este reactivarea măsurii de sprijin financiar prin decontarea a 41,5% din salariul brut de încadrare a unui angajat care este readus in câmpul muncii cât și posibilitatea utilizării facilităților pentru angajați concomitent.

„Apreciem ca fiind extrem de importante și binevenite măsurile propuse de guvern in anul 2020 și considerăm ca ar trebui continuate și în anul 2021, pe toată perioada restricționării activității și a carantinei impuse. Măsura susținerii a 41,5% din salariul brut a acelor angajați reactivați din șomaj tehnic în câmpul muncii este una care a produs rezultate reale. Pentru susținerea sectorului, această măsură ar trebui continuată. Cerem anularea impozitului pe venit pentru anul 2021, pentru firmele afectate de restricțiile pandemiei și reducerea impozitelor și taxelor locale, având în vedere funcționarea fără restricții a industriei ospitalității doar în perioada iunie – septembrie 2021. Dacă toate acestea nu pot fi soluționate și nu există nicio cale de relansare a acestui sector de activitate, dacă munca antreprenorilor din acest domeniu chiar nu contează pentru societatea românească, vă propunem greva fiscală din 25 noiembrie și protestarea la nivel național împotriva distrugerii ospitalității românești! Lansăm un apel la unitate către toate organizațiile din industria ospitalității, din turismul românesc pentru: susținerea funcționării libere a acestui sector de activitate, în condițiile în care se respectă Certificatul de vaccinare și obținerea compensațiilor financiare datorate de statul român pentru 2020 și 2021”, a mai transmis Federația Patronatelor din Industria Ospitalității.

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui Q Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.