La propunerea consilierului județean Ioan Sorincău de la PSD, regretatul interpret de muzică populară Petrică Moise a primit, miercuri, titlul post-mortem de Cetățean de Onoare al județului Timiș.
Moise Petru, (pe numele de scenă Petrică Moise) s-a născut într-o familie de paori bănăţeni, în 19 iunie 1947 la Chişoda, în judeţul Timiş, pe atunci în Regatul României. Părinţii Aurel şi Persida Moise i-au ales unicului lor fiu numele Petru, nume dat astfel pentru că urma la ortodocşi, pe 29 iunie, sărbătoarea de Sfântul Petru şi Pavel.
În cântecele sale de mai târziu, se mândrea cu originile sale: „În Banat eu m-am născut/Aici am copilărit” şi „Numa’ aici acas’ mi-i bine/Aicea-n Banat la mine”.
„Un artist excepţional, dar de o modestie covârşitoare, Petrică Moise nu este numai un interpret, ci, mai ales, un talentat creator.
Cântecele sale au depăşit de mult graniţele Banatului şi ale ţării, fiind preluate de generaţii de interpreţi de pretutindeni. Cântecul său, Iorgovan, frumoasă floare, este considerat imnul neoficial al Banatului: «Iorgovan, frumoasă floare/Banatule, colţ de soare/Eu cu tin’ mă făloșesc/Aici viaţa-mi trăiesc!» Prin dispariţia lui, Banatul a pierdut un adevărat simbol. Vor dăinui peste vremuri cântările lui, aşa cum le lasă moştenire pentru admiratorii săi, pentru iubitorii de folclor şi pentru generaţii de tineri interpreţi”, a scris Ioan Sorincău în referatul proiectului care a fost aprobat, miercuri, de către consilierii județeni.
De asemenea, în plenul care a avut loc miercuri la Consiliului Județean Timiș, două personalități marcante din domeniul cultural au primit distincția de „Ambasador cultural al județului Timiș”. Este vorba despre fostul director al Operei de Stat din Viena, Ioan Holender, și despre dirijorul Cristian Măcelaru, director artistic al Orchestrei Naționale a Franței.
Înmânarea diplomei de „Ambasador Cultural al județului Timiș” și a plachetei realizate în acest sens se va face în cadrul unor ceremonii publice organizate de către Consiliul Județean Timiș, la o dată ulterioară.