CFR Timișoara are mâine primul meci din noul an, acasă cu Sportul Ciorăşti, grupare alături de care a promovat. Antrenorul Robert Lupu are atât sosiri, cât şi plecări în această iarnă. Printre problemele echipei s-a numărat şi un caz de infectare cu noul coronavirus – în cazul sârbului Stojan Milovac.
CFR s-a despărţit de Răzvan Plopeanu şi de Robert Vîrlan, cel din urmă a ajuns chiar la adversara de mâine. La capitolul sosiri feroviarii au punctat prin aducerea lui Tifan Norbert (25 de ani), ultima oară la Nyírgyulaj, în Ungaria, Boda Krisztian (26 ani) şi portarul Mihai Tătar, ambii de la Korondy Junior 2017 Corund. Cel din urmă, fost campion al României cu City’US Târgu Mureș, va fi, la fel ca la lotul naţional, şi antrenor cu portarii. Funcţie care va prima în munca sa la CFR.
„Sportul Ciorăști a arătat bine și în toamnă, ne-a creat probleme. Acum s-a și întărit, inclusiv cu un jucător care a evoluat în sezonul regular la noi.
E vorba despre Robert Vîrlan. Noi începem anul 2022 cu o mulțime de probleme. Florin Matei și Valentin Ilaș vin după accidentări și din această cauză nu s-au pregătit așa cum ne-am fi dorit. Stojan Milovac a avut Covid 19 și a stat izolat la el acasă în Serbia. Nici el nu s-a pregătit în ultima perioadă. Am renunțat la serviciile lui Răzvan Plopeanu, care a jucat la noi în sezonul regular. Din păcate el și lucra, iar din această cauză nu putea fi prezent la toate antrenamentele”, a declarat Robert Lupu, antrenorul timişorenilor, citat de frf.ro.
Pe lângă Robert Vîrlan, vrâncenii l-au achiziţionat şi pe Fernando Dobre (20 ani). Duelul CFR – Sportul Ciorăşti se dispută mâine, de la ora 17.00, în sala „Constantin Jude”. „Leoparzii” sunt pe 4, cu 21 de puncte, în timp oaspeţii din Vrancea ocupă locul 5, dar se află la nouă puncte distanţă în spate. Până acum timişorenii s-au impus de fiecare dată în meciurile directe, inclusiv la barajul de promovare, în timp ce în sezonul regular CFR a câştigat la Focşani cu 4-2.
În altă ordine de idei, la lotul României U19, selecţionerul Robert Lupu i-a chemat de la CFR pe Andrei Buhăceanu şi Alexandru Trif pentru stagiul de la Vaslui care cuprinde „dubla” România U19 – Moldova U19 (marți, 18 ianuarie – de la ora 17.00 și miercuri, 19 ianuarie – de la ora 11.30). Pentru „tricolorii” juniori urmează în martie startul preliminariilor pentru calificarea la Euro, din grupa României mai fac parte: Rusia, Slovacia și Georgia.