Fostul director al Muzeului de Artă din Timișoara, Victor Neumann, a obținut, astăzi, o victorie în instanță după ce pierdut funcția.
Evaluarea anuală a fostului director al muzeului de artă timișorean Victor Neumann care a avut loc anul trecut în luna aprilie și în urma căreia acesta a obținut nota 6,04 nu i-a mai permis acestuia continuarea activității de manager al instituției. Victor Neumann a fost nemulțumit de componența comisiei de evaluare și de nota obținută, dar și de faptul că nota a fost făcută publică înainte de expirarea termenului pentru contestații, încălcându-se astfel regulamentul de organizare a evaluării.
Fostul director a considerat că întreaga procedură este nulă de drept, pe motiv că i s-a creat un prejudiciu, și a solicitat repararea acestuia. Victor Neumann nu a semnat procesul verbal încheiat după procedura de evaluare, iar contestația depusă a fost respinsă de comisia de soluționare a contestațiilor.
Tribunalul Timiș a admis , astăzi, în parte acțiunea acestuia. instanța a dispus anularea procesului verbal din 14 aprilie emis de comisia de soluționare a contestațiilor și dispoziția președintelui Consiliului Județean Timiș prin care se renunță la contractul de management cu reclamantul. Instanța a dispus, de asemenea, ca CJT să plătească reclamantului suma de 3.150 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
„Așteptăm să vedem motivarea instanței și vom ataca hotărârea cu recurs” spune președintele CJT, Alin Nica. „Din câte știu, între timp mandatul domnului Neumann s-ar fi încheiat oricum” a adăugat el.
Victor Neumann director al muzeului de artă timișorean din anul 2013, a fost contestat în numeroase rânduri de angajați și foști angajați ai muzeului, și în urma evaluării anuale, a fost nevoit să părăsească funcția înainte de încheierea ultimului mandat.