Sentință definitivă: primarul din Recaș, în conflict de interese, viceprimarul – în...

Sentință definitivă: primarul din Recaș, în conflict de interese, viceprimarul – în incompatibilitate

0
DISTRIBUIȚI
Teodor Pavel

Agenția Națională de Integritate a stabilit că atât primarul Recașului, Teodor Pavel, care a reușit să câștige un al treilea mandat în ciuda numeroaselor abuzuri și ilegalități semnalate în primele două mandate, cât și viceprimarul Constantin Carcea, au încălcat prevederile legale, primarul fiind găsit într-un conflict de interese administrativ, iar viceprimarul în incompatibilitate.

În 2017, Carcea a fost, timp de mai multe luni, atât viceprimar cât și membru în consiliului de administrație al liceului teoretic din Recaș, fiind în tot acest răstimp în stare de incompatibilitate. El fusese impus viceprimar la sfârșitul lunii februarie 2017, tot la propunerea lui Teodor Pavel, care deține un control absolut asupra consiliului local, alcătuit în majoritate din membri ai filialei PSD, al cărei președinte este. Și în actualul mandat, Constantin Carcea și-a păstrat funcția de viceprimar.

Ambii au cerut în instanță anularea rapoartelor ANI, dar acțiunile lor au fost respinse ca nefondate de Curtea de Apel Timișoara.


Hotărârile acesteia au fost atacate cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție. Prin hotărârea pronunțată ieri, instanța ÎCCJ a respins recursul intentat de Constantin Carcea împotriva sentinței civile pronunțate de instanța de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Timișoara ca nefondat, soluția fiind definitivă. Dosarul lui Teodor Pavel se află încă pe rolul instanței de judecată.

Contactat telefonic de redactorul PRESSALERT.ro, prefectul Mihai Ritivoiu nu a fost în măsură să ofere un răspuns cu privire la consecințele care decurg din această hotărâre judecătorească definitivă și la măsurile pe care prefectura ar fi în măsură să le ia, deoarece „mi-am luat câteva zile de concediu și sunt plecat din țară”. Potrivit informațiilor obținute de la juriștii prefecturii, ANI urmează să comunice hotărârea judecătorească rămasă definitivă, și prin ordin de prefect, mandatul de viceprimar și consilier local al lui Constantin Carcea urmează să încetrze.

Primăria Recaș a mai pierdut un proces cu Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi a județului Timiș care constatase mai multe nereguli la unitatea administrativă condusă discreționar de primarul Pavel Teodor, secondat de Constantin Carcea. Șirul de ilegalități, unele cu iz penal, a fost confirmat de instanțele de judecată, sentința Curții de Apel Timișoara fiind definitvă, dar cei doi sunt încă în funcție.

Constantin Carcea

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.