Arta nonconformistă a lui Dumitru Gorzo, în expoziție la Timișoara

Arta nonconformistă a lui Dumitru Gorzo, în expoziție la Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

Demersul plastic început de artistul Dumitru Gorzo, cel care și-a deschis în această lună atelierul pentru public la Comenduirea Garnizoanei Timișoara pentru a-l lăsa să privească lumea în care trăiește artistul, continuă cu vernisajul expoziției „Semnificația locului gol dintre niște semne grupate”.

Artistul aduce pe simeze, în încheierea seriei Continuous Studio, ceea ce el însuși numește „o galerie de capete și mutre, chestiuni simptomatice, stări și intensități, bestii, carcalaci, forme, creaturi, structuri penetrabile, direcții, prezențe care se încarcă, dicteuri automate, un bestiar primitivist, figuri gestualiste, scene dintr-un basm interior, dispozitive de accesat mormăiala ancestrală a lumii, monștri, năluci, vedenii, comics și câte și mai câte”.

„Îți zic cum nu le-am zis până acuma – gorzolănii.


Or astea țâșnesc când vor ele. Dintr-o construcție de linii apar bestii sau capete si sigur niște ochi. Am avut o perioadă în care orice făceam ieșea cap. Acuma pare că ies dinți. E modalitatea mea de a lucra cu imaginea, de a o gândi și de a o folosi. Mi-am creat un fond de «investiții» vizuale, care-mi aparțin în totalitate, pe care le circul și recircul, într-un gest foarte similar cu scrisul, în sensul în care poveștile astea ies din mine cu o viteză cel puțin similară cu a scrisului. Începi cu o linie, dar nu știi dacă ea te duce pe tine sau tu o duci pe ea. Și nici nu siluiesc materialele în care lucrez gorzolăniile astea. Urmăresc sensul materialului și caut să observ. Mereu am împărțit lucrurile între inspirație și observație. Pentru inspirație trebuie să fii acolo. Bestiile cred că ies din observație, totuși, că eu nu-s mereu acolo când ies. Țâșnesc pur și simplu. Mă interesează multitudinea unei forme, chiar dacă poți să faci lumea doar c-o bestie a dracuʹ”, spune Dumitru Gorzo despre lucrările sale.

Vernisajul are loc vineri, 24 iunie, de la ora 19:00, la comenduirea garnizoanei Timișoara, Piața Libertății nr. 5. Curator și producător al proiectului este Simona Abagiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.