Escrocii încearcă în continuare metoda „accidentul”. Șase cazuri semnalate în Timișoara în...

Escrocii încearcă în continuare metoda „accidentul”. Șase cazuri semnalate în Timișoara în prima parte a anului

0
DISTRIBUIȚI

IPJ Timiș a transmis că în perioada 1 februarie – 15 iunie, în Timișoara au fost înregistrate șase sesizări privind săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prin metoda „accidentul”.

„Deși numărul sesizărilor nu este alarmant, totuși, dorim să atragem atenția cetățenilor asupra acestui fenomen, astfel încât aceștia să nu devină victime ale unor persoane rău intenționate”, a transmis IPJ Timiș, care a detaliat modul de operare al escrocilor.

Astfel, persoane necunoscute apelează aleatoriu, sub anonimat, numere de telefon din rețele de telefonie fixe, iar în momentul în care intră în contact cu o persoană, în general din categoria celor vulnerabile/vârstnice, simulează diferite timbre vocale și își atribuie anumite grade de rudenie (fiu, fiică, nepot, nepoată, etc), cu scopul de a crea un impact emoțional, iar în funcție de modul de răspuns al interlocutorului, îi comunică faptul că a suferit un accident grav, prin cădere sau ca urmare a unui accident de circulație ori infectare cu virus COVID, și îi solicită ajutorul cu sume mari de bani pentru tratament medical, de ordinul zecilor de mii de euro, sau obiecte prețioase/bijuterii.

Inducând sentimentul că victima vorbeste cu o persoană apropiată, intervine în convorbire o altă persoană care își atribuie o calitate oficială (medic, polițist, procuror, avocat, reprezentant consular, reprezentant al unor societăti de asigurări etc.), care solicită victimelor adresele de domiciliu sau alte date persoanale, și le transmite faptul că la domiciliul lor se va prezenta o persoană care urmează să ridice sumele de bani, în calitatea de reprezentat al institutiilor menționate mai sus.

Induse în eroare, victimele predau sumele de bani unor persoane necunoscute care se prezintă la locația de domiciliu (uneori mascate, cu șapcă, ochelari sau mască chirurgicală, pentru a nu putea fi recunoscute) constatând ulterior că au fost înșelate.

„Uneori, din dorința de a face bine, ajungem să fim victime ale unor persoane rău intenționate.


Sfatul nostru este să nu vă lăsați pradă emoțiilor, să rămâneți calmi și să nu luați decizii în grabă. Nu vă lăsați păcăliți de aceste persoane! Fiți vigilenți, luați legătura cu persoanele apropiate și verificați veridicitatea informațiilor primite în urma apelului telefonic”, mai spune mesajul transmis de polițiști.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.