Mafia imobiliară din Giroc: ”Eu, dacă pățesc ceva, mă… pe tot. Împușc...

Mafia imobiliară din Giroc: ”Eu, dacă pățesc ceva, mă… pe tot. Împușc în cap”

1
DISTRIBUIȚI

Ancheta DNA Timișoara în cazul lui Mueen Al Shawish „Mimo”, partenerul de afaceri imobiliare al celebrului Pascu ”Puiu” Minda din Giroc, a scos la iveală modul în care mafia imobiliară acționa pentru a-și atinge rapid și eficient obiectivele. Metoda cea mai rapidă de a face milioane de euro era de a obține pentru terenuri din extravilanul localității adeverințe din care să reiese că sunt în intravilan și imediat să poată face autorizațiile de construire, fără PUZ, după care proiectul era vândut celor care construiau efectiv sau era implementat de aceștia cu profituri uriașe.

În rechizitoriul prin care iordanianul Mueen Al Shawish „Mimo” apar noi informații despre modul în care se lucra. Anchetatorii au monitorizat mai multe întâlniri dintre arhitectul Florin Roman, cel care a făcut denunțul îm acest caz, cu ”Mimo” și ”Puiu”. Cei doi nu au ezitat să meargă în biroul său din Primăria Giroc sau să-l aștepte în apropiere pentru a-i cere să elibereze cele două adeverințe prin care să ateste că două parcele de teren sunt în intravilan și să elibereze documentele pentru construirea mai multor blocuri.


La un moment dat, Roman a semnat două adeverințe prin care atesta faptul că terenul este în intravilan și i le-a dat lui ”Mimo”, dar, ulterior, a trimis adresă către OCPI prin care a cerut să nu fie notate în cartea funciară. Iordanianul era presat să obțină documentele de către fostul său partener de afaceri Nidal Cheikh Asad, a cărui fiică era proprietară în acte a parcelelor  respective. Într-o discuție interceptată, ”Mimo” i-a spus lui Roman că ”tu să-mi dai adeverințele acolo la el, știi? Pentru că el non-stop îmi cere cinci sute de mii de euro, bani pentru… (…) Dă-ne acolo și-ți dau ce vrei tu. (…) Patruzeci și cincizeci. Nouăzeci, adică numai să-mi dai adeverința”.

Pentru întocmirea proiectului și eliberarea autorizațiilor pentru construirea de blocuri pe una dintre parcele s-au oferit șpagă 50.000 euro care trebuiau să ajungă prin intermediul unei firme de arhitectură a prietenului lui Roman. ”Mimo” a fost înregistrat în repetate rânduri în care explica că va da acești bani pentru a obține rapid autorizația și că va plăti bani promiși – ”fac cu tine, cum am spus”, i-a confirmat în una dintre întâlniri iordanianul arhitectului. După semnarea contractului de către fiica lui Nidal, ”Mimo” a cerut să plătească rapid – ”măi omule, bine, că-i o treabă simplă contractu și dă-mi asta, factura la avizele, avizele să-ți dau banii”.  În una dintre discuțiile pe tema eliberării documentelor, ”Mimo” l-a avertizat pe Roman că: ” Eu, dacă pățesc ceva… eu… (neinteligibil)… eu mă … pe tot. Împușc în cap”.

Mueen Al Shawish „Mimo” a fost trimis în judecată, dar ancheta în cazul lui ”Puiu” Minda continuă într-un dosar disjuns pentru complicitate la dare de mită.

 

 

1 COMENTARIU

  1. Acolo e mafie organizată. Se construiesc blocuri pe câmpuri la Giroc, Moșnița, Timișoara. Peste tot e la fel:mafie organizată cu șpăgi enorme. Diferențe de nuanță. Cum DNA a prins doar un arab??? Ca de obicei Urbanismul de la Primăria Timișoara e curat!?!

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.