Echipa de fotbal a Univ.
de Vest a obţinut o nouă victorie la Jocurile Universitare de la Lodz (Polonia). Timişorenii i-au depăşit cu 3-1, în sferturi, pe norvegienii de la Norwegian School of Economics. Mâine adversara va fi din Croaţia.
Bănăţenii, cu mulţi jucători experimentaţi în fotbalul divizionar superior, au deschis scorul prin autogolul lui J. Kollandsrud. Atacantul Răzvan Piţigoi (min. 63), care începuse meciul ca rezervă, a marcat golul 2 al UVT-ului şi tot el l-a înscris şi pe al treilea. Stensaker a marcat pentru norvegieni.
Mâine, de la ora 18, UVT-ul dă piept cu croaţii de la Universitatea din Split, în semifinalele competiţiei. Câştigătoarea va înfrunta în finală învingătoarea din semifinala State University of Economics and Trade (Ucraina, învinsă deja în grupe) contra cine se califică din sfertul – Ramon Llull vs Granada (ambele Spania).
UVT: An. Filip – An. Popescu, R. Popa, Gaşpar, A. Olteanu, Matiş, Gladun, Stupu, Piftor, Giuricici, Sporin. Au mai intrat: Morariu, M. Olariu, Piţigoi, D. Hotca şi Bizău.