Accident provocat de un șofer beat, în apropiere de Timișoara

Accident provocat de un șofer beat, în apropiere de Timișoara

3
DISTRIBUIȚI

Polițiștii Serviciului Rutier Timiș au fost sesizați astăzi, în jurul orei 15:30, cu privire la faptul că pe DN 59, la ieșirea din localitatea Șag, județul Timiș, s-a produs un accident de circulație soldat din fericire doar cu pagube materiale.

„Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că un bărbat, în vârstă de 39 de ani, a condus un autoturism pe DN 59, iar la un moment dat a intrat în coliziune față-spate cu autoturismul care circula în fața acestuia, condus de o femeie, în vârstă de 45 de ani, în urma impactului rezultând doar pagube materiale.


În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cazul bărbatului de 39 de ani”, a transmis IPJ Timiș.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice”.

3 COMENTARII

  1. Rutiera de la Timișoara este CEA MAI INCOMPETENTA +NEPASATOARE dintre toate polițiile din țară
    Nu degeaba conducem la accidente grave pe șosele cu morți și schilodiți pe viață, mulți dintre ei NEVINOVAȚI, ACROȘAȚI DE SOFERII CRIMINALI pe care Politia din Timiș, nici nu-i observă, și chiar și atunci nu-i bagă în seamă…
    Ce sa mai așteptăm atunci de PATRULARI PROACTIVE de prevenție împotriva șoferilor agresivi, precum se face in Ungaria și restul UE? NEPĂSAREA SAU INCOMPETENȚĂ?
    Așteptăm DEMISIA

    • Esti un lache suprem. Daca omul vrea să iasă sa conducă beat sa conducă, iese pe poarta și ii da talpa direct in tine de papițoi ce ești și cu poliția pe șosele, crezi ca de asta nu o sa mai fie nebunii nebuni? Ca va fii poliție pe șosele ? Ce demisie tot molfăi acolo, sa-ți dau la cioc de comunist mic ce ești, du-te in Magyaria și trage-i de ciocan acolo.

Dă-i un răspuns lui Pe cînd DEMISIA SEFILOR de la rutieră?! Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.