Razii pe Autostrada A1. Pentru ce încălcări ale legislaţiei au fost aplicate...

Razii pe Autostrada A1. Pentru ce încălcări ale legislaţiei au fost aplicate cele mai multe amenzi

1
DISTRIBUIȚI

Poliţiştii responsabili de autostrăzi au desfăşurat de luni până joi o razie amplă pe Autostrada A1, inclusiv tronsonul Deva-Nădlac. Au fost aplicate circa 400 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 300 de mii de lei. Cele mai multe nereguli constatate au fost legate de nepurtarea centurii de siguranţă.

Săptămâna aceasta poliţiştii din cadrul structurii centrale Brigăzii Autostrăzi, împreună cu cei ai ai Biroului de Poliție Autostrada A1 Deva – Nădlac, Biroului de Poliție Autostrada A1 București – Râmnicu- Vâlcea, Biroului de Poliție Autostrada A1 Râmnicu-Vâlcea – Deva, Biroului de Poliție Autostrada A2 București – Constanța și din cadrul Biroului de Poliție Autostrada A3 București – Brașov au desfășurat o acțiune cu efective mărite pe tronsoanele din responsabilitate.

Acțiunea a avut ca scop principal creșterea gradului de disciplină rutieră, vizând atât combaterea abaterilor săvârșite de conducătorii vehiculelor de transport marfă și persoane, cât și utilizarea nejustificată a benzii de urgență.

În urma desfășurării activității au fost aplicate 401 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 302.120 lei.


În baza OUG 195/2002 privind „circulația pe drumurile publice” au fost aplicate 160 de sancțiuni contravenționale pentru: Depășirea Vitezei legale: 13; Nepurtarea Centurii de Siguranță: 33; Folosirea telefonului: 8; Defecțiuni tehnice: 9; Utilizarea benzii de urgență: 13; Depășire neregulamentară: 3; Circulație pe sensul opus: 3; Alte abateri constate: 69.

În baza „OG 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora”: au fost aplicate 248 de sancțiuni contravenționaleiar în baza HG 69/2012: 2.

De asemenea au fost reținute 18 permise de conducere, trei pentru depășire neregulamentară, 11 pentru viteză excesivă, 3 pentru circulație pe sens opus iar 1 pentru alte abateri, totodată fiind retrase 4 certificate de înmatriculare.

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui Popa Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.