Deşi ieri primarul Dominic Fritz şi viceprimarul Cosmin Tabără au anunţat cu „bucurie” că s-au găsit constructori pentru stadionul „lego” dorit de municipalitate, pentru suporterii timişoreni paharul s-a umplut de mult. Fanii Politehnicii, care se mai încumetă să meargă la meciuri pe stadioanele locale din secolul trecut, organizează un nou marş, sub titulatura „TIMIŞOARA vrea RESPECT!”.
Suporterii se vor strânge sâmbătă, de la ora 9.30, în Piaţa Traian din Timişoara, pentru a merge în marş spre stadionul „Electrica”, locaţia derby-ului din Liga 2 cu Ripensia (ora 11) din aceeaşi zi. Şi aceasta o arenă pe care tronează de exemplu, pe gardul vechi şi înclinat de pe o latură, o reclamă a STPT mai scumpă probabil decât ar costa un gard nou.
Fanii au mai organizat destul de recent un astfel de marş în primăvară, dar demersul se pare că nu a avut efect, mai ales că în weekend nimeni nu lucra la CJT, instituţia care a închis forţat „Dan Păltinişanu” şi spre sediul căreia s-au dus fanii ca punct final.
Acum, suporterii vor să îşi facă mai clar vocea auzită, nu doar în stradă, frustraţi de faptul că în numeroase oraşe, mai mult sau mai puţin importante, încep să apară arene moderne iar proiectele Timişoarei în acest sens sunt depăşite de altele tot mai noi, fanii s-au adresat oficial inclusiv parlamentarilor de Timiş.
Suporterii au acuzat lipsa de comunicare de luni bune a autorităţilor, rămase doar la stadiul de „studiu de fezabilitate” şi în privinţa obiectivului stadionului „mare” şi au numărat nu mai puţin de 14 stadioane noi de peste 4.000 de locuri construite în ţară în timp ce autorităţile locale, judeţene şi CNI au „dormit” când a fost vorba de obiectivele Capitalei Banatului.
Suporterii nu cer doar stadion, ci şi sală, ba au „tupeul” să vorbească şi de un bazin de înot, şi el tot promis de-a lungul anilor.
„Cu ocazia ”deplasării” de pe Electrica pentru derby-ul cu Ripensia, ne facem simțită prezența în oraș și cerem respectul pe care Timișoara îl merită!
Rămasă la urmă de mai bine de 30 de ani în privința infrastructurii sportive, TIMIȘOARA vrea RESPECT! Vrem stadion nou, vrem sală nouă de sport, vrem bazin de înot, vrem tot ce e normal pentru un oraș cu tradiția Timișoarei în sport.
Citim în fiecare săptămână despre noi și noi obiective sportive finalizate în țară, în timp ce noi rămânem la urmă, atât din punct de vedere al infrastructurii, cât și al rezultatelor.
Sâmbătă, 5 noiembrie, începând cu ora 9.30 ne vedem în Piața Traian.
Mergem împreună spre stadionul Electrica și cântăm pentru Poli și pentru Timișoara! Ne vedem acolo!”