Un proiect intitulat „Valorificarea potențialului siturilor arheologice Parța și Majdan pentru stimularea turismului în zona transfrontalieră Banat” finanțat prin Interreg IPA România – Serbia și lansat în urmă cu trei ani, este pe cale de a fi încheiat, astfel încât punctul muzeal amenajat la Parța, unde a fost făcută una din cele mai spectaculoase descoperiri arheologice din epoca neolitică, va putea fi vizitat începând de anul viitor.
Clădirea, aflată în centrul comunei, va fi terminată în curând iar în cursul anului viitor va fi refăcut sanctuarul. Partenerii sârbi au reconstituit, la Majdan, un sit medieval din secolele XII-XV.
Așezări multimilenare în lunca Timișului
Cercetările arheologice din lunca Timișului au scos la iveală vestigii de o vechime multimilenară, la început prin descoperiri întâmplătoare, apoi prin organizarea unor săpături arheologice sistematice. Cea mai spectaculoasă descoperire este cea de la Parța, unde, alături de așezarea neolitică propriu-zisă, a fost dezvelit un sanctuar în care comunitatea preistorică își venera zeitățile.
Existența unei așezări străvechi la Parța fusese semnalată încă din 1870, noi vestigii ieșind la iveală cu prilejul lucrărilor de regularizare a Timișului, începute în 1878. Primele săpături sistematice au fost întreprinse în anii interbelici de directorul de atunci al Muzeului Banatului, Ioachim Miloia, și reluate în deceniile următoare arheologul Marius Moga, dar cele mai edificatoare descoperiri au ieșit la iveală în timpul campaniilor întreprinse de Muzeul Banatului în colaborare cu Muzeul de Arheologie din Cluj, conduse de arheologul clujean Gheorghe Lazarovici și arheologul timișorean Florin Drașovean.
Sanctuarul de la Parța, un unicat în zonă
Vestigiile descoperite, stratigrafia, analogiile și analiza cu radiocarbon, au făcut posibilă și datarea așezării, în ultimele secole ale mileniului al șaselea î.d.Ch., și totodată reconstituirea unei imagini foarte apropiate de realitatea acelor timpuri. Pe lângă bogatul material arheologic ieșit la iveală în urma săpăturilor, cea mai spectaculoasă descoperire a fost reprezentată de un sanctuar ridicat în jurul anilor 5200 – 5100 î.Ch., așa cum indică datarea cu radiocarbon, remarcabil și prin unicitatea lui în zonă.
Pe baza artefactelor descoperite s-a reușit reconstituirea, aproape în întregime, a acestui lăcaș de cult. Sanctuarul, construit din lut și nuiele, avea o formă rectangulară, cu o lungime de 11,6 metri și o lățime de șase metri, iar în interior avea două încăperi. La intrarea în prima încăpere se afla o deschidere străjuită de două semicoloane terminate cu capete de taur, confecționate din lut și având încorporate coarne de taur autentice. Pe frunte și pe bot, capetele de taur aveau incizate o bandă încrustată cu galben iar urme de pictură cu roșu s-au găsit în mai multe locuri.
Deasupra unei intrări secundare, într-o nișă, s-a mai găsit bustul unui idol, în mărime naturală, iar în fața primei intrări, în altarul propriu-zis, se afla așezată pe un soclu de formă paralelipipedică o statuie monumentală dublă, tot din lut, cu două capete, unul de taur și altul de femeie, cu fața acoperită de o mască rituală, reprezentând-o pe Marea Zeiță Mamă, de care se legau mai toate practicile magico-religioase ale epocii neolitice. Semnificația statuii se leagă de cultul fecundității și fertilității, adorat în epoca neolitică, și simbolizează forța creatoare, viața însăși. Cea de-a doua încăpere era cea în care se aduceau ofrandele. Aici s-au descoperit mai multe mese de altar, tăvi și vetre de ofrandă, vase de provizii, cenușă, grăunțe carbonizate, simboluri ale Soarelui și Lunii, precum și o cuvă de lut și o râșniță de piatră, folosite la râșnitul ritual.
Zona sacră și ritualuri ale comunităților neolitice
Întregul material descoperit a permis arheologilor formularea unor concluzii legate de destinația acestui sanctuar, oferind indicii prețioase despre credințele și practicile ritualice ale triburilor neolitice. El pare să fi fost folosit pentru practicarea ritualului numai în anumite momente ale anului, probabil primăvara, pentru a asigura fertilizarea semințelor care se puneau în brazdă. În epoca neolitică, în astfel de sanctuare aveau loc ceremoniale de ofrandă, sacrificii, libații sau arderi, și pe baza analogiilor existente, se poate spune că în zona sacră se desfășura un adevărat ritual.
Urmele de la Parța dovedesc și practicarea unor jertfe prin foc sau depunerea cerealelor ca ofrandă. În comunitățile preistorice, magia era un element esențial al vieții spirituale și presupunea un ceremonial foarte complicat, astfel încât toate obiectele descoperite în sanctuar aveau semnificații cultice iar legătura dintre locul în care acestea se găseau și rolul lor nu era deloc întâmplătoare.
O reconstituire în mărime naturală
Alte sanctuare asemănătoare descoperite indică legături ale comunităților neolitice cu cele din zona balcanică și Asia Mică, iar la nivelul Europei, descoperirea de la Parța este de cea mai mare însemnătate, căci atestă existența uneia din cele mai străvechi așezări în care astfel de mărturii arheologice au fost conservate.
În anul 1983, principalele elemente ale sanctuarului au fost reconstituite de restauratorii timișoreni într-o sală a Muzeului Banatului, un ansamblu unic în muzeele românești, și unul din puținele de acest fel din lume, chiar dacă, din lipsă de suficient spațiu, proporțiile sanctuarului nu au putut fi respectate.
Sanctuarul din punctul muzeal de la Parța, reconstituit cu replici după piesele originale aflate la muzeu, va avea dimenisunile celui original, vor fi prezentate expoziții cu imagini din timpul săpăturilor arheologice, va fi amenajată o sală de proiecție pentru vizitatori și o bază de cercetare care va permite continuarea cercetărilor în această bogată zonă arheologică. Pentru a face din acest loc un punct turistic cât mai atractiv, într-o casă veche din comună care va fi restaurată va fi amenajat un mic muzeu etnografic și se dorește legarea comunei Parța de pista de biciclete de pe malul canalului Bega iar apoi, prin Sânmihaiu Român, să poată fi parcurs un traseu spre Ciacova și Banloc, până la mănăstirea Partoș.
