Primăria Ghiroda a anunțat că, în această săptămână, a fost demarat proiectul de cadastrare a imobilelor din Ghiroda și Giarmata Vii.
„Începând de luni, 12 decembrie 2022, în intervalul orar 09:00 – 17:00, echipele de topografi ies în teren pentru efectuarea măsurătorilor și colectarea datelor de la cetățeni.
Prima stradă parcursă va fi strada Teilor, urmând să se treacă pe Înfrățirii și Parcului, după care vor fi luate la rând străzile adiacente. După finalizarea măsurătorilor în Giarmata Vii, acestea vor continua și în localitatea Ghiroda. Cetățenii vor putea recunoaște echipele formate din doi ingineri topografi și o persoană suport datorită semnalmentelor pe care le vor purta: un ecuson cu datele de identificare și veste cu inscripțiile firmei prestatoare, SC TOTAL BUSINESS LAND SRL. Pentru orice informații referitoare la proiect, programul echipelor de teren sau documente necesare, persoana de contact este Georgiana Bogdănescu, nr. de telefon: +40 721 972 150”, a transmis Primăria Ghiroda.