Gruparea care a plasat minore în cluburi de noapte din Timișoara, anihilată...

Gruparea care a plasat minore în cluburi de noapte din Timișoara, anihilată de DIICOT

0
DISTRIBUIȚI

Șase fete minore au fost înșelate prin metoda „Loverboy” și apoi au fost obligate să se prostitueze în cluburi din Craiova, Pitești și Timișoara, dar și în țări precum Italia, Franța și Elveția.

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova au pus în executare cinci mandate de percheziție domiciliară, în județele Dolj, Gorj și Argeș într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism.

„În fapt, trei bărbați, din municipiul Craiova, sunt bănuiți că, în cursul anului 2012, ar fi constituit un grup infracțional organizat, specializat în comiterea infracțiunilor de trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism. Aceștia ar fi racolat mai multe persoane vătămate, în scopul exploatării sexuale, inițial în țară, în municipiile Craiova, Pitești și Timișoara, ulterior fiind transportate și adăpostite în străinătate (Italia, Franța și Elveția).


În perioada martie 2015 – martie 2017, unul dintre cei trei bărbați, sub pretextul obținerii unui contract de muncă, ar fi înlesnit practicarea prostituției într-un club din municipiul Craiova. În cursul urmăririi penale, au fost identificate 6 persoane vătămate, majoritatea minore la data săvârșirii faptelor și a fost documentată implicarea altor trei bărbați, din județele Gorj și Argeș, în activitățile grupului”, se arată în comunciatul DIICOT

Membri grupării, folosindu-se de metoda „Loverboy”, identificau fete din grupuri vulnerabile, cu o situație materială precară sau care proveneau din familii dezorganizate, pe care le determinau, și, ulterior, le constrângeau să practice prostituția, inițial în țară, apoi în străinătate. Sumele de bani obținute ajungeau în totalitate la membrii grupului. În urma perchezițiilor efectuate, au fost ridicate trei telefoane mobile, 10.700 de euro și mai multe documente.

Cinci persoane au fost duse la audieri, în baza mandatelor de aducere emise pe numele lor. În urma probatoriului administrat, procurorul de caz din cadrul DIICOT Craiova a dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de trei persoane, iar, iar ulterior judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dolj a dispus față de aceștia măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.