Bărbat, încarcerat în maşină, după un accident grav UPDATE Ce au stabilit...

Bărbat, încarcerat în maşină, după un accident grav UPDATE Ce au stabilit poliţiştii

0
DISTRIBUIȚI

Grav accident de circulaţie în această dimineaţă în Arad. Pompierii arădeni au intervenit la ieşirea din oraş, spre Nădlac, pentru a salva o victimă rămasă încarcerată într-o maşină.

Echipajul de descarcere s-a deplasat în jurul orei 7.30 în zona Verbiță pentru extragerea victimei încarcerate în autoturism în urma accidentului auto.

Victima, un bărbat, a fost extrasă și predată în viață echipajului medical pentru a fi transportata la Unitatea de Primiri Urgenţă. La faţa locului a intervenit şi Poliţia pentru a stabili circumstanţele producerii accidentului.

UPDATE Polițiștii Biroului Rutier au stabilit că bărbatul de 32 de ani, din Secusigiu, în timp ce conducea pe Calea Aurel Vlaicu, a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un stâlp.

În urma impactului a rezultat rănirea ușoară a bărbatului, acesta fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale și evaluarea stării sale.


Fiind rănit ușor, conducătorul auto nu a putut fi testat cu aparatul alcooltest, urmând a-i fi recoltate două probe biologice, pentru stabilirea alcolemiei. Polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal pentru a stabili exact toate circumstanţele producerii accidentului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.