Au fost alese 220 de proiecte care vor primi peste șapte milioane...

Au fost alese 220 de proiecte care vor primi peste șapte milioane de lei de la CJ Timiș prin programul TimCultura

0
DISTRIBUIȚI

Din cele 387 de proiecte depuse pe programul TimCultura al Consiliului Județean Timiș pentru care s-a solicitat suma de 19 milioane de lei, au fost acceptate pentru finanțare 220 de proiecte, pentru care se alocă o finanțare nerambursabilă de 7.250.000 lei, din care 6.900.000 lei sunt pentru finanțarea proiectelor culturale, iar 350.000 lei pentru finanțarea celor de tineret – acesta fiind bugetul disponibil al administrației județene.

La selecția proiectelor s-a ținut cont de mai multe criterii, printre care valoarea culturală și artistică, originalitatea, capacitatea financiară și operațională a solicitantului, impactul, gradul de cofinanțare, relevanța în dezvoltarea culturală a județului, evidențierea multiculturalității, promovarea competitivității în rândul elevilor, valorificarea patrimoniului cultural bănățean cât și sustenabilitatea în timp a proiectului.


Rezultatele selecției pot fi consultate pe pagina programului, www.timcultura.cjtimis.ro iar contestațiile pot fi depuse până marți, 21 martie, ora 15,00, la Registratura Consiliului Județean.

Cea mai mare concurență s-a înregistrat la capitolul dedicat organizațiilor neguvernamentale, care au depus proiecte în valoare de aproximativ 11 milioane de lei. Vor beneficia de fonduri nerambursabile festivaluri urbane, de jazz, literatură, cinema, magie, concerte simfonice, acțiuni ce îmbină știința și cultura, evenimente dedicate studenților, precum și multe alte proiecte ce deschid actul cultural în întreg județul, acest program de finanțare nerambursabilă dorind să încurajeze activitățile culturale și de tineret, să centreze oferta artistică pe public și să înlăture inegalitățile de acces prin stimularea vieţii cultural-artistice în comunele și orașele județului. De asemenea, programul de finanțare va contribui la dezvoltarea ofertei culturale timișene în contextul titlului „Timișoara, Capitală Europeană a Culturii 2023”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.