Remus Măruță este un muzician cunoscut în breasla locală și nu numai grație colaborărilor sale cu diverse proiecte, actualmente fiind basistul formației Vest, în care mai activează Radu Stoica, Viorel Screciu, Lajos Varadi și Ioan Puiu Popa.
Am realizat un interviu alături de Remus Măruță, în care artistul ne-a povestit amănunte interesante din background-ul său și de ce consideră că Timișoara nu mai este kilometrul zero în muzica rock românească.
– Când și unde te-ai născut? De unde vine pasiunea ta pentru muzică? Ai moștenit pe cineva din familie?
– M-am născut în data de 17 martie 1968 la Timișoara și deși nu am avut pe nimeni din familie care să aibă ca pasiune muzica, am fost atras de această muză din primii ani ai copilăriei. În camera unde locuiam, era un radio Darclee care era pornit întotdeauna atunci când eu nu dormeam. După ce am învățat să merg și am putut părăsi pătuțul de bebeluș, am fost atras de cutia magică care scotea sunete și am învățat repede cum să îl pornesc și să caut singur posturi de radio unde puteam asculta muzică. La vârsta de trei ani aveam deja câteva piese preferate și le fredonam împrună cu interpretul auzit la radio, de exemplu „Vorbește lumea că-s ștrengar” a lui Dan Spătaru. Apoi am primit cadou o vioară și pot spune că am avut vecini cumsecade, răbdători… Dimineața erau plecați la lucru și seara când se întorceau acasă aveau norocul că eu adormeam destul de devreme… oricum, atunci când am rămas fără fire la arcuș și am reușit să rup toate corzile viorii, toată lumea a fost mulțumită…
– Când ai cântat pentru prima oară în Timișoara? Aveai emoții înaintea recitalurilor?
– Pe strada Alba Iulia era un magazin de instrumente muzicale și de fiecare dată când treceam pe acolo stăteam minute în șir privind chitările expuse în vitrină. Atunci când am împlinit 11 ani, de ziua mea am primit cadou de la tatăl meu o chitară clasică. Din toamna anului 1979 m-am dus la Palatul Pionierilor și m-am înscris la cercul de chitară condus de regretatul profesor Ion Mătăsaru, unde am început să studiez chitara. La sfârșitul primului trimestru școlar am dat primul spectacol la Sala Lira, grupul fiind denumit „Formația de Estradă a Palatului Pionierilor din Timișoara”. Din primăvara viitoare grupul avea să fie redenumit „Formația Chitariștii Veseli” și după mai puțin de un an, numele grupului avea să fie din nou schimbat în „Flores”. În șapte ani de activitate cu acest grup am participat la peste 50 de emisiuni televizate, înregistarea unor piese pe două discuri LP editate de Electrecord, participarea la numeroase festivaluri muzicale, printre ele fiind si Radost Evrope de la Belgrad (1983) și nenumărate spectacole, de la cele realizate la diferite școli din Timișoara, Case de Cultură din județele din vestul țării și până la multe spectacole desfășurate cu diverse ocazii la Sala Palatului din București.
– Care sunt primele discuri pe care le-ai ascultat și cum te-au influențat acestea în cariera ta?
– La sfârșitul anilor ’60 se găseau în magazinele de profil din România discuri LP și Single editate de Electrecord cu muzică înregistrată de soliști și formații românești dar și străine cu diverse genuri muzicale de la jazz până la rock’n roll. Cel mai ascultat disc al meu, era cel înregistrat în anul 1969 de formația Mondial cu piesele „Romanță fără ecou”, „Primăvara’” „De va veni la tine vântul”, „Atât de fragedă”. După ce am început să cânt la chitară, am avut ocazia să ascult discul „Songs from the wood” al trupei Jethro Tull și am fost profund marcat de interpretarea originală a lui Ian Anderson.
– Faci parte din trupa VEST. Cum ai ajuns în acest proiect?
– În anul 2017, atunci când basistul Trupei Vest, Horia Marcu „Rică” a plecat dintre noi într-o lume mai bună, am răspuns apelului făcut de Ioan Puiu Popa și Lajos Varadi și neavând în derulare un alt contract muzical, am devenit membru al acestei trupe.
– Ce amintiri memorabile ai din activitatea ta muzicală? În ce trupe ai mai activat?
– În primii ani de liceu, împreună cu prietenul și colegul Marius Oprean, am pus bazele trupei „HS Group”, dar activitatea a fost întreruptă de plecarea în armată a lui Marius. În anul 1983, împreună cu colegi din grupul „Flores” am format grupul „Sinus 15”: Otvos Giusi (tobe), Tibi Boroș (chitară), Adi Rusnac (chitară), acompaniindu-l pe Cristi Irinoiu (chitară, voce) și având ca repertoriu piese de rock’n roll. Între anii 1984 – 1986 am activat într-o trupă în cadrul Casei Armatei de la Aeroportul Militar Timișoara, condusă la acea vreme de Dodo Munteanu. Aveam un repertoriu bogat de cafe-concert, trupa având în componență pe lângă bass, chitară armonie, trompetă și saxofon pe Salomon Richard (pian electric) și Melinda Gregor (tobe). Între 1985 – 1986, împreună cu Mely și Richie am cântat matineurile de la restaurantul Hotelului Timișoara (de două ori pe săptămână) acompaniind pe violonistul Mihai Nicola. Am plecat în armată în toamna anului 1986 și odată ajuns la Școala de Maiștri Militari de Aviație de la Mediaș, împreună cu câțiva instrumentiști din cadrul fanfarei regimentale de acolo, am pus bazele unei formații care în mai puțin de o lună avea deja un repertoriu de peste o sută de piese diverse (de la cafe-concert la muzică ușoară și rock). Acolo i-am avut ca și colegi de trupă pe Dina Jean (chitară), Iritz Liviu (chitară), Deaconeasa Dumitru (clape), Mayer Raymond (saxofon), Wagner Peter (trompetă), Vincze Eduard (tobe).
Reîntors din armată la începutul anului 1988, am continuat cursurile Școlii Populare de Arte, avându-l ca profesor pe domnul Popescu Ion și am continuat să activez în diverse formule de trupe rock. Din 1990 am pus bazele trupei „Generația ‘90” susținând programul artistic al restaurantului Hotelului Timișoara, trupa având în componență pe Titi Dragomir (voce), Dana Varadi (voce), Sabin Plăcintă-Ciurescu (clape), Tibi Boroș (chitară), Doru Bănățean (chitară), Liviu Cosma (tobe), Mișu Nicola (vioară). Între anii 1993-1994 am cântat la restaurantul Hotelului Continental având ca și colegi de trupă pe Ioan Puiu Popa (tobe), Sabin Plăcintă-Ciurescu (clape) și Adi Moise (chitară, voce). A urmat o lungă perioadă în care am participat la multe înregistrări sau evenimente private, în diverse trupe ca instrumentist de acompaniament și din 2009 am început colaborarea cu Formația Pro Amiciția. Până în anul 2012 am fost membru al grupului „Remember” alături de Dana Varadi (chitară, voce) Alin Dinulescu (chitară, voce) și Janos Varadi (tobe), formulă în care am participat în anul 2011 la Festivalul Voci Tinere din Caracal, unde am obținut locul întâi la grupuri folk. A urmat o colaborare într-un trio alături de Kara Molnar (voce) și Nicu Chirteș (chitară) abordând piese de diverse genuri, de la jazz la muzică ușoară.
– Ce părere ai de muzica pop – rock românească de la ora actuală? Care sunt formațiile sau artiștii care îți plac? Ce lipsește din scena autohtonă?
– Scena pop-rock actuală din România este dominată de muzica comercială. Cu toate astea sunt mai multe voci care merită ascultate, printre ele fiind Alina Eremia și Irina Rimes.
– Care a fost concertul care te-a marcat cel mai tare în cariera ta și de ce?
– La începutul activității în domeniul muzical, fiind membru al grupului „Flores”, am participat în anul 1983 la Festivalul „Radost Evrope”, desfășurat în Hala Pionir din Belgrad. Acolo am interpretat câteva piese compuse de profesorul Ion Mătăsaru și ajungând laureați ai acelui festival, în încheiere am cântat piesa „Noi suntem mici chitariști”… Tot publicul din sala de opt mii de locuri s-a ridicat în picioare, aplaudând și fredonând alături de noi refrenul piesei, unii dintre ei agitând bannere cu numele formației. A fost un moment unic și extraordinar…
– Care a fost cel mai bun sfat pe care l-ai primit vreodată în cariera muzicală? Dacă ar fi să dai un sfat celor care se gândesc să pășească pe acest drum, care ar fi acela?
– Cel mai bun sfat l-am primit tot la începuturile aparițiilor scenice. Eram în culise, înaintea unui spectacol pe scena Operei din Timișoara alături de ceilalți membri ai grupuli „Flores”… Mulți dintre tinerii colegi erau timorați și domnul profesor Mătăsaru ne-a spus tuturor că atunci când ești pe scenă, trebuie să zâmbești… publicul nu vrea să vadă pe cineva trist. Pentru cei care doresc să pășească pe acest drum al unei cariere muzicale, le recomad să își urmeze vocația fără nici o reținere și să abordeze fără frică studiul intens al domeniului interpretativ vocal sau instrumental de care sunt interesați.
– Cum ți se pare scena muzicală din Timișoara la ora actuală? Ce s-a schimbat față de vremurile vechi… E mai bine sau mai rău, în anasamblu?
– Scena muzicală din Timișoara este mai săracă decât în trecut. Dacă până la începutul anilor 2000 erau multe locuri în care se putea cânta (baruri, restaurante) acum sunt din ce în ce mai puține locuri, fiind suficiente degetele de la o singură mână pentru a le enumera…
– Care sunt numele reprezentative pentru tine ale scenei timișorene de-a lungul timpurilor (și-n zilele noastre) și de ce?
– În pop-rock-ul timișorean sunt reprezentative multe nume dar pentru că lista ar fi foarte lungă voi enumera doar câteva trupe care au rămas de-a lungul timpului în memoria tuturor… Phoenix, Progresiv TM, Clasic XX, Pro Musica, Cargo…
– Ai simțit nevoia vreodată să te exprimi ca „solo artist“, fără altă formație, să exprimi idei proprii? Cât de greu este să ajungi la un numitor comun cu ceilalțiartiștidintr-o formație?
– Ca și basist sunt un interpret care acompaniază, formând împreună cu bateristul secția ritmică a unei trupe – „bassul și cu toba mare“ așa cum îi place să spună lui Ioan Puiu Popa… Dacă ar fi să mă exprim individual, cred că aș face-o în postura unui interpret de muzică folk… încă mă mai gândesc la acestă opțiune.
– Cum ai descrie colegii tai din formația Vest… fiecare intr-o propozitie?
Radu Stoica – omul cu chitara.
Vio Screciu – un adevărat blues-man.
Lajos Varadi – un adevărat virtuoz pe strunele chitarei.
Ioan Puiu Popa – bateristul cel mai înfocat.
– Se poate trăi decent din muzică în România? Ce fel de muzică trebuie să creezi ca să trăiești din ea?
Da. Se poate trăi decent din muzică în România… dar depinde dacă accepți să cânți genul de muzică cu care se fac bani la ora actuală… Dar nouă nu ne plac manelele…
– Se spune că mai demult Timișoara era kilometrul zero în muzica rock românească. Mai e valabilă această afirmație în zilele noastre?
– Nu cred că Timișoara mai este kilometrul zero în muzica rock românească. Promovarea pe plan național este făcută de marile trusturi media și acolo primează profitul financiar… Alegerea nu mai este a publicului ci a aceluia care îi oferă porția de cultură amestecată cu reclamele comerciale la diverse produse.
– Unde te vezi peste cinci ani, care-s planurile tale de viitor?
– Nu am făcut nici un plan care să îmi impună o anumită activitate. Sunt născut în Zodia Peștilor, așa că mă las dus de val…
