Italia, țara unde s-a inventat mafia, a devenit a doua patrie pentru fugarii cu pedigree din România. Profitând de legislație și de rețelele de suport locale, celebre sau mai puțin celebre personaje dau cu tifla autorităților române. Printre acestea, Alina Bica, fosta șefă a DIICOT, care a fugit din România înainte de pronunțarea sentinței prin care a fost condamnată, în iunie 2018, la patru ani de închisoare cu executare pentru favorizarea făptuitorului. Aceasta și-a deschis în localitatea italiană Altamura un restaurant împreună cu Florin Busuioc, actualul său iubit pe care l-a cunoscut în Costa Rica, când a fugit acolo cu Elena Udrea.
Cotidianul Jurnalul a intrat în posesia înregistrării unei discuții la care au participat mai multe persoane, printre care și Florin Busuioc. Acesta dezvăluie o parte din mecanismul prin care Alina Bica a reușit până acum să scape de extrădare, dar și o parte din prețul plătit. Busuioc a explicat că primul care l-a ajutat a fost un celebru interlop. „Eu m-am dus la Sorin ca să iau o hârtie, că-mi trebuia un document cum a fost el eliberat ca să-l folosesc, cumva pentru Alina, că așa m-am gândit eu. Hârtia aia am luat-o. Pentru asta am făcut prieteni, eu m-am împrietenit cu Sorin, Alina nici nu-l știa”, explică prietenul Alinei Bica. Hârtia despre care vorbea Busuioc era sentința care-l salvase pe „Sorin” de extrădare.
Cine este Sorin?
Sorin Udrea, liderul interlop timișorean care, în 2016, a fost primul din România care a folosit legislația din Italia pentru a scăpa de închisoare după condamnarea de acasă. Acesta și-a făcut rezidență în Italia și a plecat înainte să fie condamnat definitiv, într-un dosar al DIICOT, de Curtea de Apel Timișoara la şase ani şi opt luni de închisoare, fiind acuzat de constituire de grup infracţional organizat, complicitate la contrabandă, șantaj și alte infracțiuni. După ce autoritățile din Italia au respins extrădarea, Udrea a ispășit o mică parte din pedeapsă „la seral” – era obligat ca în fiecare seară să fie la domiciliu până a doua zi dimineața.
Interlopul și-a făcut cartierul general la Desenzano di Garda și a continuat să sfideze autoritățile din România.
A ajuns ca în live-uri pe Facebook să-l amenințe pe procurorul DIICOT care l-a anchetat. „La mine e problema cu ziaristul și cu procurorul. Am pentru ei surprize plăcute – o să le pun gheață pe inimă. Pe mine nu poate să mă supere nimeni, eu îi supăr pe ei. I-am supărat tare rău. Ei mă vor la pușcărie, dar eu vreau afară. Fac ei pușcărie și pentru mine. O să facă toți”, transmitea sfidător Udrea din Italia.
Fugarul s-a fotografiat, de-a lungul timpului, cu mai mulți fotbaliști ai echipei naționale de tineret a României care erau la campionatul european sau, cel mai recent, cu un alt fugar celebru – Mario Iorgulescu. Sorin Udrea a fost sfătuitor și sprijin pentru un alt celebru interlop timișorean – Lucian Boncu. Cei doi au fost prinși împreună în Italia după ce Boncu a fugit din România și încerca să-și depună actele de rezidență.
Tovărășia fostei șefe DIICOT cu interlopii
Florin Busuioc a susținut că, în primă fază, Sorin Udrea nu știa cine este „clienta” pe care o ajută. „Și îi zic – uite frate, de fapt pentru cine, că eu sunt cu Alina (Alina Bica, n.a.), frate. Bă, ești nebun. Alina așa. Da. Băi, du-te-n p…, băi, de când vreau eu să vorbesc, dă-o încoace. Acum nu e ea pregătită să vorbească. Hai sună să vorbesc. În fine. Atât de mult a insistat să o cunoască, încât în situația în care era – nu ieșea nici să se uite pe geam – a trebuit, pentru că era dorința aia și insistența să o cunoască pe Alina, să o vadă, să facă prietenie, tovărășie, că eu nu știam exact de toate jocurile astea pe dedesubt, pe alea și ce intenții avea el… am dus-o într-o zi la un restaurant unde era el, bine am fost plecați de la Milano la Lago di Garda. Frate, erau numai din ăia. Am zis, bă frate, ești nebun că femeia asta nu cunoaște lumea asta. Noi am mai văzut, suntem băieți, asta e, altfel ai primul impact, dar ea când a văzut a rămas, pfuai de mine, numai mari”, a povestit iubitul Alinei Bica. Relația dintre Bica și Udrea s-a „sudat” – „el tot vorbea cu Alina aproape zilnic, să-și întărească prietenia, tovărășia”. Spusele lui Busuioc confirmă informațiile publicate anterior de presă că Alina Bica a devenit consultanta interlopilor din jurul lui Sorin Udrea.
Bica, discuții cu un procuror DIICOT
Din înregistrare mai reiese un lucru halucinant – interlopul Sorin Udrea i-a făcut legătura, în februarie 2022, fugarei Alina Bica cu un procuror din structura centrală DIICOT,. Citește aici să afli cine este procurorul DIICOT care a fost declarat prieten de Sorin Udrea, reacția acestuia și tot ce s-a întâmplat după acest moment.