Prefectul de Timiș, Mihai Ritivoiu, consideră că ședințele de consiliu local convocate într-un interval de timp prea scurt devin o problemă, și oferă ca exemplu concret Săcălazul, localitate aflată în apropiere de Timișoara.
„Mai uşor cu convocarea şedințelor de Consiliu Local în regim de urgență! Mai uşor cu datul afară a consilierilor locali ca urmare a absenței lor la şedinţe convocate în două minute!Mai uşor cu datul afară a consilierilor locali ca urmare a absenței lor la şedinţe convocate în două minute! Atât în general, cât mai ales în cazul comunei Săcălaz.
Codul administrativ permite convocarea de şedințe de Consiliu Local în regim de îndată. Apar situații în care urgența se impune: de exemplu, mâine se închide sesiunea de depunere pentru proiecte cu fonduri europene şi mai e nevoie la dosar de o hotărâre de Consiliu Local. În această situație, normal că e cazul. Dar de aici şi până la a folosi discreționar acest sistem de convocare pentru tot felul de reglaje fine, e cale lungă. La concret, exemple de şedințe convocate de urgență la Săcălaz: 25 mai – convocare la 11:28 pentru şedința de la 11:30, 30 mai – convocare la 16:10 pentru şedința de la 16:15, 7 iunie – convocare la 12:00 pentru şedința de la 12:30. Pe bune? Şedințe ținute la două minute după convocare? Una dintre ele pentru, țineți-vă bine, modificarea regulamentul de acordare a titlului de cetățean de onoare?”, a transmis prefectul PSD.
„Am comunicat primarului din Săcălaz că nu voi tolera asemenea abordări, în special când consilierii riscă să îşi piardă mandatul ca urmare a mai mult de trei absențel repetate. Da, la mai mult trei absențe consecutive într-un interval de trei luni, consiliul local poate vota încheierea mandatului consilierului absent. Noroc că hotărârile de consiliu local pot fi suspendate şi atacate în instanţă de prefect, ceea ce voi şi face în asemenea cazuri. Timişul nu e sat fără câini!”, mai spune mesajul lui Mihai Ritivoiu.