Petiție pentru amplasarea monumentului dedicat lui Adrian Bărar la Timișoara

Petiție pentru amplasarea monumentului dedicat lui Adrian Bărar la Timișoara

1
DISTRIBUIȚI

Statuia lui Adrian Bărar din Timișoara, care ar trebui să fie amplasată în Parcul Alpinet, nu poate fi montată pentru că nu are aviz de la Comisia de Monumente din cadrul Ministerului Culturii. Dosarul a fost respins de trei ori din cauza unor greșeli.

„De doi ani și ceva mă chinui să amplasez această statuie aici. Adi n-a fost doar un timișorean, a fost un român ca puțin alții. Statuia asta ar fi fost un punct de atracție și un punct turistic și pentru capitularea culturală 2023 la care asistăm.


Un funcționar din Primăria Timișoara pe nume Sandra Greblă a greșit dosarul de trei ori. Lipsesc niște documente și în loc de niște fotografii care să arate cum ar fi fost statuia, s-au făcut niște fotocopii după un mulaj de lut. Sunt toate avizele în afară de aprobarea de la Comisia de Monumente de la Ministerul Culturii. Care este datorită greșelii dosarului făcut de Sanda Greblă“, a spus Corneliu N. Vaida, cel care a avut inițiativa amplasării acestui monument în Timișoara.

Între timp, dosarul a plecat pentru a patra oară spre București, la avizare, iar inițiatorul amplasării acestui monument o inițiat o petiție online prin care cere reprezentanților Primăriei Timișoara „rezolvarea urgentă a situației și amplasarea monumentului la locul stabilit“.

Adrian Armand Bărar, fondatorul trupei Cargo s-a născut în data de 15 ianuarie 1960 la Timișoara și a decedat în data de 8 martie 2021. Adrian Bărar este cetățean de onoare al Timișoarei și a fost decorat în 2016 de președintele Klaus Iohannis cu Ordinul Meritul Cultural, în rang de cavaler, pentru promovarea muzicii rock în România.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.