Poliţiştii din Reşiţa au prins după miezul nopţii, în flagrant delict, trei hoţi care furau amortizoare de cauciuc folosite la lucrările noi de infrastructură din oraş.
Azi-noapte, la ora 2.10, polițiști de la Biroul de Ordine Publică al Poliției Municipiului Reșița, în timp ce efectuau serviciul de patrulare pe strada Timișoarei Triaj din Reșița, au depistat în flagrant delict, trei bărbați cu vârste cuprinse între 20 și 46 de ani, care ar fi încărcat într-o autoutilitară, cu scopul de a le sustrage amortizoare de cauciuc, folosite la executarea lucrărilor la infrastructura liniei de tramvai din municipiu.
Cele aproximativ 80 de bucăți de amortizoare din cauciuc au fost recuperate de polițiști.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat iar polițiștii continuă cercetările în vederea tragerii la răspundere penală a celor responsabili.