p>

Meteorologii au anunțat că în luna august vremea va fi capricioasă în întreaga țară. Astfel, perioadele cu zile caniculare vor fi înlocuite de reprize cu precipitații și cu temperaturi mai mici decât cele normale în august.
Săptămâna 31 iulie–7 august
Valorile termice se vor situa în general în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, posibil ușor mai ridicate în regiunile nord-estice și în cele sudice.
Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile nord-vestice și local în cele vestice, estice, sud-estice și centrale, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval, au stabilit polițiștii.
Săptămâna 7–14 august
Temperaturile medii vor fi ușor mai coborâte decât cele specifice pentru acest interval în toată țară, dar diferențele vor fi mai mari în regiunile regiunile nord-vestice și centrale.
Cantitățile de precipitații se vor situa în general în jurul celor normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.
Săptămâna 14–21 august
Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.
Regimul pluviomertic va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării.
Săptămâna 21–28 august
Mediile valorilor termice vor fi în general apropiate de cele specifice pentru această săptămână în majoritatea regiunilor, posibil ușor mai ridicate în cele sudice și sud-vestice.
Cantitățile de precipitații se vor situa în jurul celor normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări, au precizat meteorologii.