O nouă ediție Expo Mobila Timișoara, la Centrul Regional de Afaceri

O nouă ediție Expo Mobila Timișoara, la Centrul Regional de Afaceri

0
DISTRIBUIȚI

Cea de-a treia ediție „Expo Mobila Timișoara”, organizată de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, se deschide joi, 7 septembrie, la Centrul Regional de Afaceri, și se adresează atât celor care doresc să-și achiziționeze piese de mobilier cât și firmelor contractante.

Această ediție prezintă o diversitate de piese de mobilier, multe unicate, cu accent pe multiplele posibilități de decorare a unui living, paturi și saltele cu functionalități mult îmbunătățite, și peste 100 de modele de canapele în ton cu tendințele acestui an.

Unul din expozanți spune: „După ce ne-am schimbat stilul de viață și am lucrat de acasă sau am avut un program hibrid flexibil, confortul va fi esențial în designul interior și al pieselor de mobilier alese, în top ramânând acele piese confortabile și elegante, cu funcțiuni multiple”. Un alt expozant, producător și exportator de mobilier, vorbește despre importanța amenajărilor interioare, fiind prezent în expoziție cu mobilier curbat specific anilor ʹ70, mult solicitat de cumpărători.

Grupul producătorilor de canapele, colțare, fotolii și scaune, va expune piese cu colțurile rotunjite, apropiate de formele naturale, care crează un sentiment de intimitate, un mediu confortabil și sociabil în camera de zi sau în grădina de acasă.


Oferta de canapele constă în colțare sau combinații modulare, în culorile anului, cu accent pe auriu metalic, maro ars, crem, diverse nuanțe de bej, verde discret, albastru sau teracotă, cu texturi plăcute, precum și nuanțe de cărămiziu și portocaliu, la mare căutare.

Prezentă pentru a doua oară la Timișoara, reprezentanța unei firme producătoare din Spania, expune spre testare și achiziționare o o gamă largă de modele de canapele, colțare și fotolii modulare care au încorporate cele mai noi tehnologii smart, cu control din telecomandă și aplicație. Compania a pregătit pentru publicul timișorean numeroase surprize cum ar fi transportul și montajul gratuit pentru produsele cumpărate, și reduceri generoase de până la 35%, valabile pe perioada expoziției.

Expoziția reunește 12 producători români din țară (Timișoara, Arad, Satu Mare, Cluj-Napoca) dar și din Republica Moldova, alături de importatori recunoscuți din domeniu.

Programul de vizitare este de joi până sâmbătă, între orele 10:00 și 20:00, și duminică, de la 10:00 la 18:00, iar intrarea este liberă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.