
Inspectoratul General al Poliţiei Române a anunțat că organizează concurs pentru ocuparea a 60 de posturi de agent de poliție (și conductor câini) la nivelul Poliției Române.
Sunt disponibile posturi în fiecare județ din Regiunea Vest (Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș), după cum urmează:
În Timișoara sunt disponibile două posturi în domeniul de activitate „poliție canină”, unul la Serviciul Criminalistică – Biroul de Investigare Tehnico-Științifică a Locului Faptei din cadrul IPJ Timiș, celălalt la Secția 3 Poliție – Biroul Ordine Publică – Compartimentul Siguranță Publică și Patrulare.
Înscrierea se realizează online, la adresa de e-mail: sursaexterna@tm.politiaromana.ro
La Arad sunt de asemenea scoase la concurs două posturi de Agent I (și conductor câini), prevăzute cu gradul de Agent șef principal de poliție, ambele la Serviciul Criminalistică – Biroul de Investigare Tehnico-Științifică a Locului Faptei din cadrul IPJ Arad. Înscrierea se realizează online, la adresa de e-mail: sursaexterna@ar.politiaromana.ro.
În județul Hunedoara este disponibil un post de Agent II (și conductor câini) prevăzut cu gradul de Agent șef principal de poliție, în cadrul Poliției Municipiului Deva – Compartimentul Conductori Câini. Înscrierea se realizează online, la adresa de e-mail: resurseumane@hd.politiaromana.ro.
La fel, la Reșița este scos la concurs un post de Agent II (și conductor câini) prevăzut cu gradul de Agent șef principal de poliție, la Serviciul Criminalistică – Biroul de Investigare Tehnico-Științifică a Locului Faptei din cadrul IPJ Caraș-Severin. Înscrierea se realizează online, la adresa de e-mail: sursaexterna@cs.politiaromana.ro.
Informații complete cu privire la aceste posturi, programul înscrierilor, condițiile de participare, documentele necesare și modalitățile de desfășurare a concursurilor se regasesc aici: Anunț de ocupare a 60 posturi de agent de poliție (si conductor câini) la nivelul Poliției Române (gov.ro).