Surprize la concertul susținut de TrupaHazard de Ziua Femeii, la Timișoara (video)

Surprize la concertul susținut de TrupaHazard de Ziua Femeii, la Timișoara (video)

0
DISTRIBUIȚI
<


p>

Vineri seara, Răzvan Stochița (Ravi) și gașca lui numită TrupaHazard a susținut un concert dedicat doamnelor și domnișoarelor la The ’80s Pub, unde pe parcursul a două reprize, publicul a avut parte de o seară încântătoare colorată cu arome muzicale diverse.

Printre melodiile care s-au bucurat de succes la fața locului s—au numărat o serie de compoziții care vor fi incluse pe următorul material discografic semnat TrupaHazard, care va apărea la sfârșitul lunii mai dar și câteva incursiuni în muzica românească, inclusiv două preluări cât se poate de interesante din repertoriul Mariei Tănase. Cea mai mare surpriză a spectacolului dedicat Zilei Femeii a fost noul component al trupei, Daniel Woss, un american stabilit de câțiva ani în orașul nostru, care a făcut senzație cu vioara sa.

„Noul nostru membru este Daniel Woss. Am ajuns la el prin intermediul fostului nostru chitarist Mircea Goanță. Am avut o primă repetiție cu el cu o zi înaintea acestui concert. Am cântat fiecare piesă de patru sau cinci ori și… a ieșit fantastic. Este un om dedicat muzicii și iubește stilul nostru. Iubește muzica noastră și o simte. S-a bucurat foarte mult că i-am dat libertatea de exprimare. Sincer, nu am mai întâlnit pe nimeni ca el. Cineva născut în S.U.A. care cântă cu tente specifice mioritice… zici că s-a născut aici”, spune solistul Răzvan Stochița despre noul membru al trupei.

La finalul concertului din The 80s Pub, alături de cei din TrupaHazard (Răzvan – voce, Liviu – tobe, Vlad – chitară solo și Daniel Woss – vioară) au urcat pe scenă și doi foști componenți ai formației, Mircea Goanță și Claudiu Mikola, iar aplauzele numeroase de la final au demonstrat că acel altfel de folk- rock pe care îl abordează această gașcă are lipici la public.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.