Fundația culturală „Artmedia”, organizatorul „Sunlight Theatre”, continuă seria spectacolelor din cea de-a V-a ediție a acestui festival de teatru și artele spectacolului cu o comedie romantică, „Fă tu primul pas” de Jean-Claude Carrière, unul dintre cei mai importanţi dramaturgi şi scenarişti francezi ai momentului, câştigător a numeroase premii din care nu lipsesc Oscar, Bafta, César şi Cannes, autor a peste 130 de scenarii de film, printre care „Cyrano de Bergerac” şi „The Unbearable Lightness of Being”. Spectacolul, pus în scenă de Teatrul de Artă București, va avea loc la Timișoara în 10 iunie, de la ora 20.00, în sala filarmonicii „Banatul”.
Intriga spectacolului pornește de la o situație absurdă, care îndeamnă publicul să se întrebe cum ar reacționa dacă s-ar trezi cu o persoană străină mutată în casă. O persoană cu care te trezeşti, într-o dimineaţă, în mijlocul apartamentului, și totul se transformă într-un neașteptat joc, din care nu lipsesc refuzul, seducția, fuga, atracția, și, mai ales, mult umor, în urma întâlnirii a doi oameni total diferiți, o femeie carismatică, intensă, enervantă, dar absolut fascinantă, versatilă precum un cameleon, și un avocat de succes, un om pragmatic, burlac convins, seducător și amuzant, care nu-și deschide sufletul în fața nimănui, pentru că se teme de intimitate.
Cele două roluri sunt interpretate de Raluca Aprodu şi Marius Călugărița, într-o inedită viziune regizorală a lui Andrei Munteanu, piesa fiind jucată cu succes de peste nouă ani.
Spectacolul este presărat cu replici acide și ironii savuroase, dar e plin și de emoții contradictorii, pe măsură ce cei doi învață să se tolereze, se descoperă, se cunosc, se regăsesc și se îndrăgostesc.
Biletele se pot cumpăra de pe iabliet.ro.