Cătălin Voișian, doctorul de blues: „Nu repetăm deloc, pur și simplu ne...

Cătălin Voișian, doctorul de blues: „Nu repetăm deloc, pur și simplu ne urcăm pe scenă”

0
DISTRIBUIȚI

Trupa timișoreană Blues Doctors – al cărei nucleu este alcătuit din Bogdan Bogy Nagy (voce), Zsolt Szabo (chitară), Victor Miclăuș (bass) și Cătălin Voișian (percuție) – va susține un nou concert la sfârșitul acestei săptămâni, evenimentul urmând să se desfășoare vineri 6 februarie, de la ora 21, la Stage Pub.

Gașca de muzicieni care activează sub acest nume a fost fondată de către doctorul stomatolog Cătălin Voișian, iar de-a lungul anilor, printre prietenii care s-au perindat la recitalurile lor s-au numărat o serie de figuri binecunoscute în scena națională și nu numai.

„Am început să cânt la Liceul Lenau în clasa a IX-a. Eram mare fan The Beatles și m-am apucat cu încă trei colegi… să cântăm. Asta se întâmpla în 1982 iar trupa n-avea nume, era trupa liceului. Eu nu am studii muzicale defel. La facultate, cu încă câțiva colegi de la medicină, în anul întâi am început din nou cântările. Primul concert oficial sub numele de Blues Doctors a fost în 1997 la Club 30. În trupă s-au perindat o grămadă de chitarisți, printre care Horia Crișovan , Ionuț Dorobanțu, Mircea Bunea sau Stelian Acea. La un moment dat am avut și un pachet de suflători”, își amintește Cătălin Voișian de începuturile Blues Doctors.

De-a lungul anilor, alături de nucleul formației în cadrul evenimentelor derulate sub genericul Blues Doctors & Friends, publicul a avut parte de o serie de invitați de renume, printre care s-au numărat și Eugen Caminschi (Vama) sau Marco Mendoza (fostul basist al legendarelor trupe Whitesnake sau Thin Lizzy).

„Pe Marco Mendoza l-am cunoscut prin intermediul lui Heinrich Schuster, pe care la rîndul lui l-am cunoscut prin Horațiu Dejan.


Heini – care e un sunetist foarte bun și dealer de boxe de muzică – era la o expoziție de instrumente muzicale din Los Angeles, unde l-a cunoscut pe Marco Mendoza. Marco urma să vină în turneu în Europa de Est și i-a spus că e în tratament stomatologic. Drept urmare, când Marco a ajuns la Timișoara… ne-am apucat de dinți și de jam session-uri. Sunt foarte mândru să-l numesc prietenul meu. Pe Eugen Caminschi l-am cunoscut prin interemediul lui Bogy Nagy… și uite așa… am început să cântăm împreună”, spune Cătălin Voișian.

Solistul doctorilor în blues, Bogy Nagy, glumește adesea în timpul concertelor, prezentându-l pe fondatorul Cătălin Voișian drept invitat special, iar unul din motivele de bucurie ale celor de la Blues Doctors este acela că la concerte au parte și de o serie de tineri, pe lângă fanii vechi.

„Noi nu repetăm deloc, pur și simplu ne urcăm pe scenă. Bogy își deschide foaia (mai nou tableta) și spune ce cântăm. Nu știm care e playlistul. Se merge pe principiul go with the flow. Eu cânt după ureche și mă mândresc că pot să țin pasul cu muzicienii de calibru din Blues Doctors. Pe lângă Stage Pub, vom cânta tot mai des și la Los Primos, restaurantul din complexul studențesc care în trecut purta numele de La Cucaracha, unde pe vremuri cântam aproape în fiecare joi. Cântăm multe lucruri frumoase de la Eric Clapton, la ZZ Top, de la Robert Palmer la Stevie Ray Vaughan, de la John Mayall…la rock…Jimi Hendrix. Din fericire, la concertele noastre vin tot mai mulți tineri. Desigur, cei mai mulți sunt cei din generația noastră care ne cunosc de peste 20 de ani „, spune Cătălin Voișian.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.