Regina Ana a României s-a stins din viață la 92 de ani

Regina Ana a României s-a stins din viață la 92 de ani

0
DISTRIBUIȚI

regina ana 1

Regina Ana a României s-a stins din viaţă astăzi, la vârsta de 92 de ani, după o lungă suferinţă, într-un spital din Elveţia.

Născută pe 18 septembrie 1923 la Paris ca principesă de Bourbon-Parma, l-a cunoscut pe suveranul României în noiembrie 1947, la Londra, unde Regele Mihai se afla împreună cu mama sa pentru a participa la nunta principesei Elisabeta a Marii Britanii. În ciuda precipitării evenimentelor nefericite din ţară, în urma cărora, în loc de a primi din partea guvernului încuviinţarea pentru căsătorie,  Regele a fost silit să abdice, s-au căsătorit în mai 1948, la Atena, cununia fiind oficiată de Patriarhul Greciei. Principesa, de religie catolică, nu a primit dispensa necesară pentru a se căsători cu Regele Mihai, ortodox, deoarece acesta nu putea să accepte ca botezul copiilor săi să fie în confesiunea romano-catolică.


A fost alături de M.S. Regele Mihai în toţi anii grei ai exilului, în care a fost vânzătoare în Statele Unite ale Americii sau a lucrat, alături de Rege, la ferma de pui şi în  atelierul de tâmplărie pe care le-au înfiinţat, urmându-şi destinul cu demnitate. A venit pentru prima oară în România în 1992, de Paşti şi a revenit de mai multe ori în anii următori, când Regelui îi era interzisă intrarea în ţară, devenind la fel de îndrăgită ca şi predecesoarele ei.

Starea de sănătate tot mai şubredă a făcut ca apariţiile publice ale Reginei să fie tot mai rare în ultimii ani şi s-a retras în Elveţia, unde s-a aflat sub supraveghere medicală. Regele Mihai a vizitat-o zilnic la spital iar în momentul trecerii la cele veşnice, la căpătâiul ei s-au aflat principesa moştenitoare Margareta şi principesele Elena, Sofia şi Maria. Trupul neînsufleţit al Reginei va fi adus în ţară joi şi va fi depus, pentru o zi, în holul de onoare al  castelului Peleş iar în ziua următoare în Sala Tronului a Palatului Regal din Bucureşti. Funeraliile vor avea loc la Catedrala Arhiepiscopală şi Regală din Curtea de Argeş, conform tradiţiilor înaintaşelor ei. Familia Regală a anunţat mare doliu pentru primele şapte zile de la înmormântare şi doliu timp de 40 de zile iar în toată această perioadă vor fi deschise cărţi de condoleanţe la castelul Peleş, la Palatul Regal şi la Palatul Elisabeta. Condoleanţele pot fi transmise şi pe adresa http://www.familiaregala.ro/mesaje/ .

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.