Dezbatere importantă la Primăria Timișoara, astăzi, pe un subiect sensibil: asfaltarea a 14 străzi cu piatră cubică din capitala Banatului, proiect care ar urma să coste 3.000.000 de euro și pentru care primăria a plătit deja realizarea unui studiu de fezabilitate. La discuție au luat parte și reprezentanții Asociației Salvați Patrimoniul Timișoarei, care a contestat în instanță decizia primăriei de a îndepărta piatra cubică de pe străzile cu pricina și a le asfalta. Aceștia au acuzat faptul că de la dezbatere lipsesc specialiștii.
Marius Dan Pascariu, fost asociat al fiului fostului edil-șef al Timișoarei, Gheorghe Ciuhandu, s-a recomadat ca specialist în domeniul restaurărilor, care a lucrat în Sibiu, pe vremea când orașul deținea titlul de Capitală Culturală Europeană și a atenționat că și în alte orașe precum Sibiu sau Alba Iulia au fost păstrate pe cât posibil zonele cu piatră cubică, chiar dacă nu erau situate în locații centrale. Primarul Nicolae Robu a explicat că „avem nevoie de piatră cubică pentru centrul istoric. Nici nu avem nevoie de piatră cubică în acele zone, trebuie să alegem unde vrem piatră cubică. Vrem pe strada Emanoil Ungureanu sau vrem pe strada Cozia? Nu e mai firesc ca pe strada Ungureanu, unde sunt clădiri istorice, să avem piatră cubică veche și această piatră se poate obține de pe strada Cozia”.
Dinu Balint, un locatar de pe strada Dr.
Ioan Mureșan, una din străzile incluse în proiect, s-a plâns că în anul 2015 piatra cubică a fost furată ca urmare a unor lucrări edilitare și că acum accesul în zonă este îngreunat atât pentru mașini cât și pentru pietoni. Deși omul a cerut ca în zonă să se pună piatră pentru că oamenii circulă prin noroi, Robu a explicat că nu este posibil să se facă astfel de intervenții fără respectarea legii, pentru că fiecare lucrare trebuie să aibă bani alocați şi un grafic. Robu a cerut Direcţiei Tehnice ca înainte de a supune studiul de fezabilitate la vot în consiliul local să meargă pe teren şi să discute cu oamenii din zonele afectate pentru a afla ce probleme au aceştia. Unul din reprezentanţii Asociaţiei Salvaţi Patrimoniul Timişoarei, Gabriel Tuşinean, a explicat că de la publicarea proiectului pe site-ul primăriei şi până la dezbaterea de astăzi au trecut 527 de zile. O altă participantă care locuieşte pe una din străzile afectate a explicat că încearcă de mai bine de un an să obţină o autorizaţie de construcţie pentru a reface faţada unui imobil însă este plimbată de funcţionarii din primăriei şi a promis că va acţiona primăria în instanţă pentru stricăciunile aduse maşinii sale de starea proasta a drumului din zona în care locuieşte.
În încheiere, primarul Robu a spus că va merge și el pe teren pentru a inspecta străzile, pentru a discuta cu locatarii și pentru a vedea dacă în unele situații, unde se află clădiri din categoria monumentelor istorice, aspectul zonei ar beneficia de păstrarea pietre cubice.
Foto: Arhivă