Un grav accident de circulație a avut loc în urmă cu puțin timp pe centura Lugojului.
La fața locului au fost trimise echipaje de la Serviciul Județean Ambulanță și Pompieri, fiind trimisă mașina specială de intervenție la accidente cu victime multiple.
Din primele informații, tragedia s-a produs după ciocnirea dintre un autoturism și un TIR. În urma impactului, două persoane au murit, iar o a treia victimă este încarcerată.
Traficul în zonă a fost blocat.
Acesta nu este primul accident mortal al zilei în Timiș.
La primele ore ale dimineții, un bărbat și-a pierdut viața pe Autostrada Vestului.
Vom reveni cu amănunte.
UPDATE Conform IPJ Timiș, un bărbat a condus un autoturism pe Centura Lugoj-ului, dinspre Timișoara spre Caransebeș, iar la un moment dat a efectuat manevra de întoarcere fara să se asigure și a fost acroșat de un TIR care circula pe aceeași direcție. În urma accidentului, conducătorul autoturismului și un pasager au decedat, iar un alt pasager a fost rănit și transportat la spital. Traficul a fost blocat aproximativ 30 de minute.