Este oficial, prețul gigacaloriei nu va crește la Timișoara. Primarul Nicolae Robu a anunțat astăzi că, împreună cu conducerea Colterm, a decis că este mai bine ca subvențiile alocate de la bugetul local să fie suplimentate, astfel acoperind scumpirea promisă de compania de termoficare. Proiectul privind modificarea necesară va fi supus la vot astăzi, pe ordinea de zi suplimentară a ședinței de plen. În prezent, Colterm mai are aproximativ 65.000 de abonați, din ce în ce mai mulți timișoreni alegând să se debranșeze de la sistemul centralizat și să își monteze centrale pe gaz.
În urmă cu aproape o săptămână, primarul Nicolae Robu anunța că dorește ca în Timișoara să se facă un studiu privind cauzele numărului crescut de îmbolnăviri de cancer. Edilul-șef are și o explicație a legăturii dintre centralele termice de apartament și apariția cancerului.
„Decizia este aceasta vă pot spune să acoperim majorarea prețului la gaz cu subvenție astfel încât cetățenii să plătească tot atât. Vrem să încurajăm rămânerea și chiar revenirea în sistemul de termoficare centralizat. Știți că vă spuneam cu puțină vreme în urmă că intenționez să cer, cu bani de la bugetul local, efectuarea unui studiu care să ne lămurească de ce sunt atât de frecvente niște boli grave precum cancerul și bolile cardiovasculare în Timișoara și în Timiș în regiunea noastră unde la o primă privire pare paradoxal căci se trăiește mai bine. Și trebuie să găsim cauza. Între timp am văzut pe internet referitor la un studiu care ar fi fost făcut de Universitatea de Medicină și Farmacie din Cluj-Napoca. Nu am văzut decât spicuiri dar acolo se spunea că centralele termice de apartament scot în apartamente și în atmosferă un număr important de compuși chimici cunoscuți ca fiind cancerigeni”.
UPDATE Proiectul privind creșterea subvenției de la bugetul local pentru păstrarea actualului tarif la gigacalorie a fost supus la vot în plenul ședinței de astăzi. Primarul Nicolae Robu a explicat că prețul nou ar fi de 398 de lei per gigacalorie, prețul vechi dinainte de scumpiri fiind de 374 de lei. Practic prețul de producție a crescut cu 24 de lei. Subvenția votată în CL Timișoara este de 132 de lei, iar pentru păstrarea prețului de 374 de lei pentru consumatori e nevoie de creșterea subvenției la 156 de lei. Practic, asta înseamnă o creșterea a bugetului subvențiilor cu 10 milioane de lei. Primarul Nicolae Robu a subliniat că impactul asupra bugetului ar putea fi mai mic, dacă TVA va scădea la 5% de la 1 ianuarie 2015.
Proiectul a trecut, cu 20 de voturi pentru.