USR strânge semnături pentru modificarea Constituţiei. Ce interdicţie vor să impună

USR strânge semnături pentru modificarea Constituţiei. Ce interdicţie vor să impună

1
DISTRIBUIȚI

Uniunea Salvați România va iniția o campanie de strângere de semnături pentru modificarea Constituției. Useriștii vor schimbarea condiţiilor privind eligibilitatea în vederea ocupării unor posturi importante. Pe scurt, cei de la USR vor să le interzică politicienilor cu dosare penale să ocupe funcţii publice.

„USR consideră că se impune introducerea acestei interdicții în Constituție în contextul asaltului asupra Justiției pe care coaliția PSD-ALDE l-a început imediat după preluarea puterii cu OUG 13 și care a culminat după 9 luni cu proiectul de modificare a legilor justiției ce subminează independența magistraților și anulează reformele pe care România le-a făcut în ultimii ani în acest domeniu”, transmite formaţiunea.


Juriștii Uniunii Salvați România au elaborat un nou articol pentru Constituția României care prevede că “nu pot fi aleși în organele administrației publice locale, în Camera Deputaților, în Senat și în funcția de Președinte al României cetățenii condamnați prin hotărâri judecătorești definitive la pedeapsa închisorii pentru infracțiuni săvârșite cu intenție”, Astfel de prevederi există deja în state precum Estonia, Danemarca, Polonia şi Luxemburg.

„USR s-a opus cu toată forța și a organizat primul protest din Parlamentul României împotriva OUG 13, dar sutele de mii de oameni din stradă sunt cei care au reușit cu adevărat să blocheze această tentativă a coaliției PSD-ALDE de salvare a corupților. De aceea, USR face din nou apel la români să semneze această inițiativă pentru a reuși împreună să oprim asaltul asupra Justiției. Sperăm că majoritatea PSD-ALDE nu își va permite să blocheze în Parlament o inițiativă cetățenească semnată de peste 500.000 de oameni, așa cum a făcut-o până în prezent cu toate proiectele inițiate de opoziție pentru a curăți politica românească”, a declarat Dan Barna, președintele USR.

Foto: Arhivă

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.