Se inaugurează un nou telescaun în stațiunea Straja: turiștii schiază gratuit o...

Se inaugurează un nou telescaun în stațiunea Straja: turiștii schiază gratuit o zi întreagă

0
DISTRIBUIȚI

Vești bune pentru turiștii care și-au propus să-și petreacă sfârșitul de săptămână în stațiunea montană Straja, din județul Hunedoara. Mâine, iubitorii sporturilor de iarnă pot schia gratuit, potrivit reprezentanților Asociației Pro Straja.

Surpriza le este oferită turiștilor cu ocazia inaugurării noului telescaun din stațiune, care a fost montat în locul teleschiului, și deservește trei pârtii.

“În 8 decembrie schiezi gratis la Straja. În 8 decembrie se inaugurează telescaunul 2 (montat în locul teleschiului 2). Acesta deservește pârtiile Canal, Lupului și Mutu. Vor funcționa toate instalațiile ce deservesc pârtiile Constantinescu, Mutu, Lupului, Canal (Complex Montana Straja) și Partia Platoul Soarelui Straja.


Telescaunul 2 este gratuit vineri pentru toți turiștii”, anunță Asociația Pro Straja.

Stațiunea Straja însumează aproximativ 26 de kilometri de domeniu schiabil. Pârtia Straja este cea mai lungă din stațiune, depășește opt kilometri. Accesul turiștilor se face ușor la toate cele douăsprezece pârtii de schi, dintre care unsprezece pot fi acoperite cu zăpadă artificială, cu ajutorul unei telegondole, a trei telescaune și șase teleschiuri.

De altfel, în stațiunea Straja se află și cea mai lungă pârtie de schi din România. Astfel, turiștii care urcă pe Vârful Straja (1.868 metri) pot coborî pe schiuri până în orașul Lupeni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.