Doi tineri din județul Timiș au dat dovadă de o cruzime fără margini. Aceștia au omorât un câine de rasă pe care, se pare, l-au confundat cu un lup, așa cum reiese din imaginile filmate cu incidentul, care au ajuns în mediul online.
Animalul a fost lovit cu un bolovan în cap, iar în timp ce agoniza, a fost ținut cu capul sub apă, în râul Timiș, aproape două minute. Ca și cum nu ar fi fost de ajuns, după ce a fost scos la mal, câinele a fost lovit de unul dintre tineri cu un par în zona capului până și-a dat ultima suflare.
Întreaga scenă a fost filmată de un alt tânăr, imaginile au fost postate pe o rețea de socializare chiar de către cei doi indivizi care au ucis câinele din rasa ciobănesc belgian malinois, scrie Lugoj Info.
Videoclipul poate fi urmărit aici.
Între timp, filmulețul a fost văzut și de proprietarul animalului. Cățeaua, pe numele Sasha, ar fi ieșit din curtea unei case din localitatea Jdioara pe o poartă care nu era bine închisă și s-a rătăcit prin împrejurimi.
Proprietarul câinelui a declarat pentru Lugoj Info că a căutat câinele mai multe zile și a aflat ce s-a întâmplat cu animalul în momentul în care a văzut filmulețul postat pe Facebook.
Acum, proprietarul este decis să facă o plângere penală împotriva celor doi tineri care au ucis câinele cu o cruzime ieșită din comun. Localnicii din Jdioara povestesc că cei doi indivizi provin din familii bune, iar părinții sunt foarte credincioși, fiind șocați de cele întâmplate.