Seară de armonii muzicale diverse alături de Ilie Stepan și prietenii săi,...

Seară de armonii muzicale diverse alături de Ilie Stepan și prietenii săi, la cea de-a doua lansare timișoreană a volumului Șapte zile plus una FOTO

0
DISTRIBUIȚI
<


div class="press-in-article" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center; margin-top: 5px; margin-bottom: 5px; " id="press-1527999383">

Aula Magna a Universității de Vest din Timișoara a găzduit, ieri seară, un eveniment cu ștaif, care a reprezentat cea de-a doua lansare timișoreană a cărții „Șapte zile, plus una. Mircea Mihăieș în dialog cu Ilie Stepan”. Evenimentul a fost inclus în cadrul conferințelor Universății de Vest și a avut parte de un public numeros.

„Farmecul irezistibil al lui Ilie Stepan este rezultanta unei combinaţii de directeţe şi eleganţă, de fervoare, şi un fel, nemaiîntâlnit de mine, de naivitate. Îi spun naivitate în absenţa unui cuvânt mai potrivit, deşi cred că este vorba de bună-credinţă şi onoare, valori ce nu par să mai existe în lumea în care trăim. Ilie Stepan evită cu infinită precauţie capcanele depresiei – boala necruţătoare a civilizaţiei noastre. Îi contrapune, pe tot parcursul dialogului nostru, o luciditate imparabilă, rod al experienţei de viaţă, dar şi al caracterului şi educaţiei. Modestia şi orgoliul se află, în cazul lui, într-un balans diafan şi primejdios totodată, dându-şi întâietate ca într-un cadril executat pe marginea prăpastiei. Artistul ştie cu precizie cine este şi în ce constă valoarea operei sale. Dar nu simte deloc nevoia de a epata, de a etala, nici măcar în atmosfera evident prietenoasă a conversaţiilor noastre, întâietăţile, formulele inedite şi construcţiile de o indiscutabilă soliditate ale creaţiei sale. Am fost nevoit să insist, să fac apel la strategii jurnalistice pentru a-l aduce în zona analizei şi a comparaţiilor. Ceea ce a rezultat sper să fie, pentru cititor, nu un final de capitol, ci ispita de a reveni, cu un interes proaspăt, la muzica lui Ilie Stepan şi a companionilor săi, minunaţii artişti care i-au stat alături în lungii ani de frământare şi luptă, dar şi de frumuseţe”, spune Mircea Mihăieș în deschiderea acestei cărți apărute la editura Polirom, care a avut parte de lansări anterioare la Timișoara și București.

După speech-ul de deschidere, la fața locului a avut loc un inedit „joc“ în care Mircea Mihăieș i-a adresat o serie de întrebări lui Ilie Stepan. „Jocul“ a avut rolul de a colora o seară agreabilă, iar răspunsurile sincere ale lui Ilie Stepan au fost apreciate de public. Mai apoi, cei prezenți au avut parte de un concert unic și irepetabil, desfășurat sub tutela Ilie Stepan și prietenii, în care urechile spectatorilor au avut parte de armonii muzicale diverse, primite cu sincere aplauze. Alături de legendarul muzician Ilie Stepan s-au aflat Doru Eugen Iosif, Dixie Krauser, Lică Dolga, Grigore – Bujor Hariga, George Găină, Bogy Nagy, Horea Crișovan, Florin Cvașa, Valeriu Sepi (care a realizat și un portret în timpul concertului) Dana Borteanu, Vera Ciocan și Constantin Teo Emanoil.

Foto: Constantin Duma

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.