Incendii de pădure de proporții în Banatul Montan FOTO

Incendii de pădure de proporții în Banatul Montan FOTO

0
DISTRIBUIȚI
<


div class="press-in-article" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center; margin-top: 5px; margin-bottom: 5px; " id="press-1626540062">

Zeci de pompieri intervin pentru a stinge două incendii izbucnite la fondul forestier, pășuni alpine și litieră, în zona Rusca Teregova și Cornereva, din județul Caraș-Severin. Pentru recunoaștere și stingere din aer, intervine și un elicopter cu sistem Bambi Bucket.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, în județul Caraș-Severin, aproximativ 80 de pompieri, precum și personal silvic intervin, luni, pentru stingerea incendiilor izbucnite la pășuni alpine și litieră în zona Rusca Teregova și Cornereva.

IGSU arată că în zona Cornereva, mai precis zona Dobraia, inclusiv muntele Arjana, acționează la sol 40 de persoane, între care pompieri militari, personal silvic și rangeri, pe suprafețe care sunt în administrarea mai multor instituții, respectiv Ocolul Silvic Mehadia, Ocolul Silvic Băile Herculane, Parcul Național Domogled-Valea Cernei și Primăria Cornereva.

Alte aproximativ 40 de persoane, pompieri militari și personal silvic, sunt angrenate în zona Rusca Teregova pentru stingerea unui alt incendiu produs la fondul forestier.

„Pentru eficientizarea misiunilor de stingere, echipajele locale de intervenție au fost suplimentate cu forțe și mijloace de la inspectoratele pentru situații de urgență din județele limitrofe. Astfel, în sprijinul forțelor cărășene intervin câte 17 pompieri militari din cadrul inspectoratelor județene Mehedinți și Gorj. Totodată, un elicopter din dotarea IGAv dotat cu echipament de stingere Bambi Bucket va asigura misiunea de stingere, din aer, ulterior efectuării recunoașterilor”, potrivit IGSU.

Pompierii spun că misiunea este una extrem de dificila, din cauza terenul accidentat si a zonelor care îngreunează accesul autospecialelor, forțele de intervenție fiind nevoite să parcurgă distanțe mari pe jos.

Sursa foto: ISU Caraș-Severin

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.