Doctorul Virgil Păunescu anunță o premieră la Centrul OncoGen din Timișoara

Doctorul Virgil Păunescu anunță o premieră la Centrul OncoGen din Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

oncogen

Directorul Centrului OncoGen, prof. dr. Virgil Păunescu, a anunțat, vineri, că a fost elaborat, în premieră, un nou test de mare precizie pentru depistarea infecțiilor virale, o alternativă la RT-PCR.

Acesta se bazează pe tehnologia CRISPR (de editare genetică), tehnologie pentru care în anul 2020 s-a luat premiul Nobel și care prezintă un potențial științific extraordinar. Este un test de mare precizie, mai rapid și mai ieftin decât RT-PCR în depistarea infecțiilor virale.

„Pandemia a prins sistemul medical românesc nepregătit. Au fost necesare multe luni până la apariția primelor teste de încredere pentru identificarea persoanelor infectate. Și astăzi țara noastră are mare nevoie de cât mai multe teste de mare precizie. OncoGen și-a propus să pună la punct toate tehnologiile utile în lupta cu pandemia de SARS-CoV2 (și nu numai) pentru o viteza de reacție cât mai mare și pentru a nu depinde atât de mult de importuri”, a anunțat Păunescu.

Medicul, care este și vicepreședinte al Academiei de Științe Medicale, spune că este cu atât mai remarcabil că această propunere de cercetare a venit de la colectivul de tineri cercetători ai OncoGen, tineri pasionați de științe care fac parte din programul de mentorat și care au pus în practică această idee sub îndrumarea profesorilor și cercetătorilor OncoGen, în cadrul programului OncoGen Young Researchers (OYR).

„Mulțumim pe această cale fundației ALBER și asociației OncoGen care au avut încredere în potențialul tinerilor cercetători români și au finanțat aceasta realizare de excepție.

Știu că trăim într-o societate în care mulți cred că România nu ar avea oameni pregătiți, că nu ar avea valori și ca atare nu ar avea nici o șansă in fața altora cu atât mai puțin în zona de cercetare-dezvoltare a tehnologiilor de vârf.

Această gândire este profund greșită.


Totodată este si una foarte periculoasă pentru toți tinerii care aspiră la performanța in cercetare. Aceștia ajung să creadă, in mod eronat, că nimeni nu le va întinde o mână de ajutor, sau că nu ar exista șansa de a realiza ceva în țara noastră”, a mai transmis dr. Virgil Păunescu.

Centrul OncoGen și-a deschis de mult porțile tinerilor pasionați de științe.

Încă din anii ’90, cei care fac acum parte din colectivul OncoGen, (pe atunci Laboratorul Regional de Imunologie de Transplant) erau implicați în munca de mentorat, de îndrumare si de pregătire a tinerilor cercetători in domeniul biomedical, mai ales a studenților de la Universitatea de Medicină și Farmacie Timișoara (UMFT).

Prin OncoGen Young Researchers (OYR) a fost extins acest program de mentorat și la elevii de liceu precum și la studenții altor facultăți, iar rezultatele sunt spectaculoase.

OYR are ca scop identificarea și sprijinirea tinerilor pasionați de științele vieții, iar în momentul de față, în acest program sunt implicați zeci de tineri de la cele mai bune licee din țară, cum ar fi liceul „Grigore Moisil” din Timișoara, ICHB și Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu” din București, precum și studenți români care studiază la cele mai prestigioase universități din lume.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.