p>

Colectivul muzical de inspirație cosmică Henge a susținut primul concert în România, miercuri seara la M2 Event Venue în Timișoara, unde fuziunea lor de muzici diverse și decoruri din alte lumi au încântat publicul de la fața locului.
Seara a fost deschisă de recitalul trupei timișorene Volga ARM alcătuită din Toma & Joy & Denis, care pregătesc de ceva vreme materialul discografic de debut.
Concertul britanicilor a debutat dramatic, cu scena acoperită de o ceață groasă, în care și-au făcut apariția membrii echipajului. Solistul Zpor (Matthew Whitaker) este un extraterestru simpatic echipat cu o pălărie cu o bilă în formă de plasmă și un baston luminos, iar ceilalți trei componenți Henge – basistul Goo (Peter Turner), Grok (Roy Medhurst) la sintetizator, și Nom (Sam Draper) la tobe – întregesc un spectacol care nu are cum să te lase indiferent.
Trupa se prezintă ca fiind din colțurile îndepărtate ale cosmosului, iar ceea ce cântă ei se numește conform mărturisirilor proprii cosmic dross, dar pentru urechile umane ciorba lor e un amalgam de prog rock, rave, punk și alte bunătățuri sonore.
Pe parcursul călătoriei spațiale cu Henge spectatorii timișoreni au avut parte de povești cu roboți care se repară singuri sau călătorii fermecătoare în alte galaxii. Prin prisma personajelor trupa comentează problemele mai mult sau mai puțin relevante de pe planeta noastră. Printre acestea se numără dispariția populației de pe Venus ca urmare a schimbărilor climatice, sau importanța apei în In Praise of Water. Ba chiar și o piesă care cere stoparea producerii armelor de război (Demilitarise) sau apeluri la „colonizarea spațiului”. Dincolo de costume și brizbriz-uri spectacolul celor de la Henge este unul de neratat fiindcă amestecă în porții corecte sunete de muzică electronică a la Tangerine Dream cu nebunii interpretate de nume ca LCD Soundsystem, Snapped Ankles sau The KLF. La rețeta asta se adaugă și tot felul de sunete de-a dreptul bizare, astfel încât show-urile Henge reușesc să surprindă într-un mod cât se poate de plăcut orice ureche sensibilă la experimente.
„Muzica noastră este cosmic dross. E un gen anume și a trecut prin multe mutații și evoluții. Nu suntem influențați de nicio trupă de pe Pământ. Suntem aici numai de nouă ani, așa că n-am apucat să ascultăm muzica pământenilor. Dar am auzit câteva chestii care ne-au plăcut. Cum ar fi jungle, rave. Dar și jazz de la John Coltraine. Nu suntem influențați de jazz dar ascultăm așa ceva. Suntem pentru prima oară în România. Când mergem într-un loc nou nu avem multe așteptări. Încercăm să ne conectăm cu oamenii care ar putea să rezoneze cu frecvențele noastre. Singurul lucru la care ne așteptăm când mergem undeva e să avem un soundsystem. Și câțiva pământeni… undeva între cinci și trei sute. Suntem din spațiu și aducem experiențele noastre peste tot. Nu suntemm nici mainstream și nici underground. Facem doar ceea ce ne place. Fără case de discuri și alte prostii. Luăm deciziile singuri. Ne facem muzica. Este un lucru pur ceea ce facem noi. E minunat să mergi într-un loc nou și lumea să danseze și să zâmbească. Noi dăm energie de pe scenă și primim aceeași energie din partea publicului. Cu siguranță vom reveni în România, ne-a plăcut aici”, ne-a declarat după concert solistul trupei, Matthew Whitaker.