Preşedintele afgan Hamid Karzai s-a întrebat, ieri, dacă „războiul împotriva terorismului” desfăşurat de Statele Unite din 2001 nu a condus la o radicalizare mai mare a lumii musulmane. Într-un discurs susţinut în deschiderea unui forum privind relaţiile dintre Statele Unite şi lumea musulmană la Doha, Karzai a subliniat că „războiul împotriva terorismului care a început în 2001 şi continuă nu este deloc uşor”, potrivit Mediafax.
„Am reuşit în acest război, am putut să eradicăm sanctuarele terorismului?”, a declarat el, întrebându-se mai degrabă dacă acest război nu a condus la „mai multă radicalizare în lumea musulmană, din Pakistan şi Afganistan până în Mali şi Nigeria”.
El a apreciat că „Occidentul, condus de Statele Unite, trebuie să se explice în faţa lumii musulmane, şi dacă lucrurile au luat o direcţie proastă, trebuie corectat cursul”. La rândul lor, musulmanii trebuie să dea dovadă de mai multă „toleranţă” faţă de alte religii, a adăugat el. Forumul Statele Unite/lumea musulmană, organizat de institutul Brookings şi a cărui a doua ediţie are loc până mâine în Qatar, urmează să dezbată evoluţia din Afganistan, conflictul sângeros din Siria şi schimbările politice şi provocările economice din ţările Primăverii Arabe.