SFĂTUITORII DIN UMBRĂ. „Timpanul” care a schimbat capul politic după cum a...

SFĂTUITORII DIN UMBRĂ. „Timpanul” care a schimbat capul politic după cum a bătut vântul

1
DISTRIBUIȚI

colaj alexandru chirila

Numit în toamna anului trecut consilier personal al primarului pe probleme de audit şi control intern, Alexandru Chirilă a beneficiat de şansa de a fi prieten cu mai mulţi oameni influenţi din întreg spectrul politic, lucru care s-a răsfrânt şi asupra carierei sale, asigurându-i posturi importante de-a lungul anilor. S-a vorbit despre Alexandru Chirilă şi ca un posibil înlocuitor al secretarului primăriei, Ioan Cojocari.

Imediat după răsturnarea regimului ceauşist, în perioada în care Nicolae Robu era unul din prorectorii Universităţii Politehnica, Alexandru Chirilă, proaspăt absolvent al Facultăţii de Mecanică, a fost angajat ca inginer la institutul pe care tocmai îl absolvise iar apoi pe postul de director economic administrativ. O funcţie similară a ocupat şi la Institutul de Medicină şi Farmacie, unde a fost dorit de bunul său prieten, şeful PDSR, Dan Poenaru. Timp de un an, între 1996 şi 1997 a lucrat pentru serviciul de informaţii al ministerului de Interne, la faimoasa UM0215, mai cunoscută ca „doi ş-un sfert”, unde s-a ocupat de informaţii economice şi bancare şi mai apoi fiind ofiţer pe probleme de protecţie internă pe zona de vest a ţării. După ce a părăsit „ochiul şi timpanul ” Internelor s-a orientat spre mediul privat, iar în 1999 a revenit la Politehnica, ocupând prin concurs un post de director general administrativ adjunct, când Nicolae Robu era rector al institutului. În 2001, în timpul guvernării Năstase, a ocupat postul de secretar general al prefecturii iar apoi pe cea de subprefect, în anii în care prefectura era condusă de liberalul Ovidiu Drăgănescu.

În urma unui grav accident de maşină petrecut în apropierea Galaţiului, unde se afla în interes de serviciu, şi în care şoferul său şi-a pierdut viaţa, subprefectul Alexandru Chirilă a decis să părăsească administraţia şi a solicitat guvernului eliberarea sa din funcţie, din motive personale, întorcându-se director general administrativ la Politehnica. A fost apoi consilier al lui Constantin Ostaficiuc, preşedintele pedelist al Consiliului Judeţean Timiş. Imediat după alegerile prezidenţiale din 2009, Alexandru Chirilă a fost numit director general al aeroportului internaţional „Traian Vuia”, din postura de favorit al lui Constantin Ostaficiuc, acest obiectiv fiind unul extrem de râvnit de politicieni din toate partidele pentru preconizatele investiţii publice şi private de peste 900 milioane de euro. La mai puţin de un an de zile de la numirea sa, Chirilă a demisionat din funcţie, motivul declarat fiind situaţia aproape  dezastruoasă în care se afla instituţia.

În 2005, când ocupa postul de secretar general al prefecturii, Alexandru Chirilă declara o bună parte a averii sale pe numele soţiei: un teren intravilan de 528 mp la Giarmata Vii, cumpărat în anul 2000, şi o casă de 350 mp construită patru ani mai târziu, trecută tot pe numele soţiei.


Chirilă mai avea în proprietate, împreună cu soţia, un luciu de apă şi două autoturisme Mercedes, unul al său şi cel al soţiei, cumpărat la o promoţie prin 2002, soţia sa fiind avocat al firmei care vindea maşinile. Chirilă mai spunea atunci că soţia sa are venituri frumoase din avocatură dar că are şi zece hectare de teren agricol care-i aduc un venit anual de 5.000 euro şi că a vândut două proprietăţi – o casă şi un apartament – folosind banii pentru a se muta la ţară. Susţinea că a pus capăt afacerilor, renunţând inclusiv la orele pe care le avea în învăţământ, în 2001, când a ocupat postul de secretar general al prefecturii. În declaraţia de avere depusă la începutul acestui an sunt menţionate două terenuri la Giarmata Vii – unul de 1.532 mp şi al doilea de 4.230 mp, cumpărate în 2001, o casă de 382 mp în acelaşi sat construită în 2005 şi un apartament de 60 mp cumpărat la Timişoara în 2007, active financiare de 465.000 euro din 2010 şi 345.000 lei din 2012, trei autoturisme, mărcile BMW, Chrysler şi Mercedes, an de fabricaţie 2007, plasamente la bancă de 500.000 lei. Veniturile cele mai consistente au fost realizate de soţia sa, ele totalizând în cursul anului trecut 302.276,93 lei.

Reporter: În urmă cu câţiva ani, când eraţi subprefect al judeţului Timiş, aţi decis să vă retrageţi din administraţia publică şi aţi cerut eliberarea din funcţie. Ce v-a determinat să reveniţi?

Alexandru Chirilă: În urma unei discuţii cu domnul primar Robu am acceptat să ocup un post de consilier personal al acestuia şi am insistat pe faptul că activitatea de care mi-ar place să mă ocup să fie cea de control. Primarul a extins-o puţin, adăugând la aceasta şi pe cea de management al calităţii precum şi pe cea de audit public intern. Îl consiliez pe primar pe toate cele trei componente, care se află în subordinea lui directă.

Reporter: Aţi lucrat la celebra unitate „doi ş-un sfert”. Pe cine „filaţi” în primărie?

Alexandu Chirilă: Nu-mi permit aşa ceva, n-aş face-o nici pentru primar. Respect deontologia profesională prea mult pentru a mă implica în acţiuni care nu ţin de fişa postului.

Reporter: Aţi constatat multe nereguli în primărie?

Alexandru Chirilă: Despre asta nu pot să vă spun nimic, îi spun doar primarului, el decide în continuare.

Reporter: Cum se desfăşoară o zi din activitatea consilierului personal Alexandru Chirilă?

Alexandru Chirilă: Ajung la 7,30 la birou, şi în timp ce îmi beau cafeaua pe care mi-o fac singur, stau de vorbă cu şefii celor trei servicii pe care le coordonez iar după aceea, în funcţie de ce dispune primarul.

Aici interviul s-a întrerupt brusc, după ce primarul Timişoarei a intrat în birou, l-a scos la o scurtă discuţie pe consilierul personal, care a revenit şi a anunţat că Nicolae Robu a  interzis consilierilor săi să răspundă întrebărilor presei.

1 COMENTARIU

  1. Imediat după alegerile prezidenţiale din 2009, Alexandru Chirilă a fost numit director general al aeroportului internaţional „Traian Vuia”, din postura de favorit al lui Constantin Ostaficiuc, acest obiectiv fiind unul extrem de râvnit de politicieni din toate partidele pentru preconizatele investiţii publice şi private de peste 900 milioane de euro. La mai puţin de un an de zile de la numirea sa, Chirilă a demisionat din funcţie, motivul declarat fiind situaţia aproape dezastruoasă în care se afla instituţia.

    Numit in decembrie 2009-demisie in ianuarie 2010=1 luna,NU 1 an,situatia nu era aproape dezastruoasa,viitorul numit Samartinean Cornel Mircea a nenorocit aeroportul Timisoara prin acel profit de 200% !?!Atentie la …neatentie !!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.