ANALIZĂ: Anul şcolar începe fără manuale la clasele mici, dar cu obligaţii...

ANALIZĂ: Anul şcolar începe fără manuale la clasele mici, dar cu obligaţii pentru profesori şi elevi

0
DISTRIBUIȚI

elevi-navetisti

Anul şcolar 2014-2015 începe luni fără manuale noi pentru clasele I şi a II-a şi fără schimbări la examenele naţionale şi admiterea în liceu, dar cu un regulament ce integrează reguli de conduită în unităţile de învăţământ, un contract educaţional cu părinţii şi obligaţii pentru profesori şi elevi, relatează Mediafax.

Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar este o premieră a ultimilor zece ani pentru şcolile din România.

Proiectul acestui regulament, făcut public de Ministerul Educaţiei, include atât prevederi privind conduita cadrelor didactice şi a elevilor, cât şi obligaţii ale părinţilor, una dintre acestea fiind aceea de de a asigura, conform prevederilor legale, frecvenţa şcolară a copilului în învăţământul obligatoriu şi de a lua măsuri pentru şcolarizarea acestuia, până la finalizarea studiilor.

În privinţa profesorilor, aceştia trebuie să aibă o ţinută morală demnă, în concordanţă cu valorile pe care trebuie să le transmită elevilor, o vestimentaţie decentă şi un comportament responsabil, fiindu-le interzis să desfăşoare acţiuni care pot afecta viaţa intimă, privată şi familială a elevilor.

Conform aceluiaşi regulament, elevii nu vor mai putea folosi telefonul mobil în timpul orelor şi, totodată, le va fi interzis să deţină, să consume sau să comercializeze, în şcoli şi în afara acestora, droguri, substanţe etnobotanice, băuturi alcoolice, ţigări şi să participe la jocuri de noroc.

Regulamentul prevede şi că unităţile de învăţământ preuniversitar vor încheia un contract educaţional cu părinţii sau tutorii copiilor, în care vor fi stabilite drepturile şi obligaţiile reciproce ale părţilor, iar neîndeplinirea obligaţiilor asumate de şcoală va constitui abatere disciplinară.

Manuale noi la clasele I şi a II-a, în aşteptare

Tot din anul şcolar 2014-2015, elevii claselor I şi a II-a ar urma să înveţe după manuale noi, inclusiv în variantă digitală.

Pentru realizarea acestora, Ministerul Educaţiei a organizat o licitaţie, care a fost însă contestată de unele edituri.

Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a decis, la 10 septembrie, continuarea procedurii pentru reevaluarea ofertelor depuse în cadrul licitaţiei pentru realizarea manualelor şcolare, după ce trei contestaţii au fost admise, şase admise în parte şi două respinse.

O zi mai târziu, Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) a susţinut că întârzierea noilor manuale pentru clasele I şi a II-a este din vina „celor care au blocat procedura” şi a asigurat elevii, cadrele didactice şi părinţii că acestea acestea vor ajunge în şcoli imediat ce licitaţia se va finaliza.

„Ministerul Educaţiei Naţionale anunţă că procedurile de licitaţie pentru achiziţionarea de manuale noi – pe hârtie şi digitale -, destinate claselor I şi a II-a, continuă. MEN a luat act de Decizia Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) şi va face ajustările necesare, acolo unde acest lucru s-a dispus. MEN asigură elevii, părinţii şi dascălii că manualele vor ajunge în şcoli imediat ce procedura de licitaţie se va finaliza şi că instituţia face toate demersurile pentru ca acest lucru să se întâmple cât mai repede, respectând, însă, termenele legale”, s-a arătat într-un comunicat remis de MEN.

În aceste condiţii, prima zi de şcoală va fi fără manuale noi. Inspectorul general şcolar al Capitalei, Constantin Trăistaru, a declarat, pentru Mediafax, că lipsa noilor manuale pentru clasele I şi a II-a nu este o situaţie plăcută, iar elevii nu pot învăţa după manuale vechi, dar programa nouă va fi respectată şi în primele zile se va face recapitulare.

177 de zile de cursuri şi 34 de vacanţă

Anul şcolar 2014-2015 va avea 177 de zile de cursuri şi 34 de zile de vacanţă, fără cele din vacanţa de vară, potrivit structurii aprobate printr-un ordin al ministrului Educaţiei care a fost publicat în Monitorul Oficial.

Calendarul anului şcolar următor este alcătuit similar celui din 2013-2014.

Conform calendarului, anul şcolar 2014-2015 va avea 36 de săptămâni de cursuri, însumând 177 de zile lucrătoare. Excepţie fac clasele terminale din învăţământul liceal, pentru care anul şcolar are 37 de săptămâni, din care durata cursurilor este de 33 de săptămâni, 4 săptămâni fiind dedicate desfăşurării examenului naţional de bacalaureat. De asemenea, cursurile claselor terminale se încheie în 29 mai 2015, iar pentru clasa a VIII-a, anul şcolar are 36 de săptămâni, din care durata cursurilor este de 35 de săptămâni, o săptămână fiind dedicată desfăşurării evaluării naţionale. Cursurile claselor a VIII-a se încheie la 12 iunie 2015.

„Pentru clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică, cu excepţia claselor terminale, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învăţământ, în vigoare. Pentru clasele din învăţământul profesional, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învăţământ în vigoare. Pentru învăţământul special – clasele a IX-a – a XI-a, ciclul inferior al liceului, filiera tehnologică, durata cursurilor este de 37 de săptămâni, însumând 181 de zile. Stagiile de pregătire practică pentru care au optat absolvenţii ciclului inferior al liceului, filiera tehnologică, cuprind 720 de ore care se desfăşoară în perioada propusă de unitatea de învăţământ organizatoare şi aprobată de inspectoratul şcolar, conform structurii anului şcolar, cu respectarea vacanţelor. Pentru învăţământul postliceal (şcoală postliceală şi şcoală de maiştri), durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învăţământ, în vigoare”, mai prevede ordinul, ca excepţii de la durata de 36 de săptămâni.

Anul şcolar 2014-2015 este structurat, ca şi cel anterior, pe două semestre.

Semestrul I va avea cursuri în perioadele luni, 15 septembrie – vineri, 19 decembrie şi luni, 5 ianuarie – vineri, 30 ianuarie. În perioada 1 – 9 noiembrie, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar vor fi în vacanţă. Vacanţa de iarnă va începe sâmbătă, 20 decembrie şi se va încheia duminică, 4 ianuarie, iar cea intersemestrială va fi între 31 ianuarie şi 8 februarie.

Semestrul al II-lea va începe luni, 9 februarie, şi va fi întrerupt de vacanţa de primăvară, programată între 11 aprilie şi 19 aprilie. Cursurile se vor relua în 20 aprilie, anul şcolar urmând să se încheie la 19 iunie. Vacanţa de vară de dinaintea anului şcolar 2015-2016 va fi între 20 iunie şi 13 septembrie.

Conform aceluiaşi proiect de calendar, săptămâna 6 – 10 aprilie din semestrul al doilea va fi dedicată activităţilor extracurriculare şi extraşcolare, în cadrul programului „Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!”.

Tezele din semestrul I al anului şcolar 2014-2015 se susţin, de regulă, până la 19 decembrie 2014, iar cele din semestrul al II-lea, până la 22 mai 2015.

„În situaţii deosebite, bine fundamentate, în funcţie de condiţiile climaterice locale speciale şi de specificul şcolii, inspectoratele şcolare pot aproba, la cererea conducerii unităţilor de învăţământ, modificări ale structurii anului şcolar stabilite prin prezentul ordin”, mai prevede actul normativ.

Şahul, arhitectura şi istoria jazz-ului, noi materii opţionale

Din acest an şcolar, elevii vor putea alege materii opţionale de pe o listă mai largă decât cea din 2013-2014.

Astfel, elevii din clasele a III-a şi a IV-a vor putea învăţa despre arhitectură şi mediul construit, iar elevii din liceele de muzică vor putea studia istoria jazzului. Asta după ce ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a aprobat prin ordin de ministru, programa şcolară pentru disiplina opţională „De-a arhitectura. Educaţie pentru arhitectură şi mediu construit” pentru clasele a III-a şi a IV-a. Timp de o oră pe săptămână, elevii acestor clase se vor familiariza cu modul în care se construieşte mediul, dar şi cu elemente minimale de arhitectură.

Programa propune şi activităţi în aer liber, centrate pe identificarea în realitate a conceptelor învăţate în clasă.

Au fost aprobate, de asemenea, şi programele şcolare pentru învăţământul liceal, profilul artistic, specializarea Muzică, destinate disciplinelor opţionale „Muzică vocală de jazz – muzică uşoară” şi „Istoria jazzului”. Prima disciplină vizează elevii din ciclul liceal, clasele IX – XII, iar cea de-a doua, elevii din clasele a XI-a şi a XII-a.

În cadrul disciplinei „Muzică vocală de jazz – muzică uşoară”, elevii vor aprofunda genurile şi formele muzicale specifice: ragtime, blues, boogie -woogie, bebop, jazz afro-brazilian etc. În plus, elevii vor învăţa să interpreteze vocal şi să realizeze acompaniamente vocal – instrumentale solo sau în grup pentu acest gen.

Disciplina „Istoria Jazzului” este axată pe prezentarea originilor şi contextului istoric al apariţiei jazzului, iar liceenii cărora li se adresează vor învăţa să opereze cu concepte şi termeni specifici, dar şi să identifice forme de expresie în muzică, literatură şi dans.

O altă materie opţională nouă este şahul, după ce Federaţia Română de Şah a semnat un acord cu Ministerul Educaţiei, pentru ca, din această toamnă, jocul să fie introdus în şcoli ca materie opţională.

Notele la evaluare rămân cu pondere de 75 la sută din media de admitere în liceu

Noul an şcolar nu aduce noutăţi privind organizarea şi desfăşurarea examenelor naţionale şi a admiterii în liceu.

Astfel, după algoritmul inaugurat anul trecut, media de admitere în liceu se va calcula ca medie ponderată între media de la evaluarea naţională (75 la sută) şi media notelor din gimnaziu (25 la sută).

Evaluarea naţională din 2015 a elevilor din clasa a VIII-a se va desfăşura la aceleaşi discipline ca cele din acest an, elevii vor susţine examenele sub supraveghere video, iar repartizarea computerizată în licee va avea loc în trei etape.

În perioada 15-17 iunie va avea loc înscrierea la evaluarea naţională.


Candidaţii vor susţine probele scrise în 22 iunie la limba şi literatura română, în 23 iunie la limba şi literatura maternă şi în 24 iunie la matematică. Rezultatele vor fi afişate în 26 iunie, până la ora 16.00, iar contestaţiile vor fi depuse între orele 16.00 şi 20.00. În perioada 27-29 iunie vor fi soluţionate contestaţiile, iar la 30 iunie vor fi afişate rezultatele finale.

Şi la evaluarea naţională din 2015 elevii vor fi supravegheaţi în sălile de examen cu camere video. De asemenea, sălile în care se descarcă şi se multiplică subiectele, precum şi cele în care se preiau şi se depozitează lucrările scrise trebuie să aibă camere de supraveghere.

Programele pentru disciplinele la care va fi susţinută evaluarea naţională din 2015 sunt aceleaşi cu cele din ultimii patru ani, respectiv cele aprobate în 2010 prin ordin al ministrului Educaţiei.

În anul şcolar care începe la 15 septembrie, vor fi evaluaţi şi elevii claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a, aceste verificări fiind introduse, în premieră, în 2013-2014. Evaluările sunt programate în perioada mai-iunie, pentru a se vedea nivelul de pregătire al elevilor din aceste clase. Rezultatele nu se trec în catalog, nu se afişează şi nu sunt făcute publice.

Şi tot la fel ca anul trecut, vor fi organizate simulări ale examenelor naţionale, pe care le vor susţine atât elevii claselor terminale (a VIII-a şi a XII-a), cât şi cei de clasa a XI-a, pentru a se familiariza cu bacalaureatul.

Repartizarea în licee, tot în trei etape

Repartizarea computerizată în licee va avea loc în trei etape. În prima etapă de admitere se pot înscrie candidaţii din seria curentă, precum şi cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2014-2015. Din 3 până în 7 iulie vor fi completate opţiunile în fişele de înscriere de către absolvenţii clasei a VIII-a şi de către părinţii acestora, asistaţi de diriginţi, şi vor fi verificate fişele editate de calculator, pentru corectarea eventualelor greşeli. După ce baza de date va fi verificată de Comisia Naţională de Admitere, în 14 iulie va avea loc repartizarea computerizată a absolvenţilor înscrişi în prima etapă. Listele cu candidaţii vor fi afişate în 15 iulie la şcolile în care elevii au învăţat şi la liceele la care au fost repartizaţi, iar până în 24 iulie pot fi depuse dosarele de înscriere.

A doua etapă de admitere va avea loc în perioada 15-30 iulie. În perioada 15-20 iulie vor fi completate fişele de opţiuni de către candidaţii care nu au participat la prima repartizare şi de către cei care au rămas nerepartizaţi. Repartizarea computerizată a candidaţilor din etapa a doua de admitere va avea loc în 23 iulie, în aceeaşi zi urmând să fie afişate listele la şcoli şi licee. Candidaţii repartizaţi vor putea depune dosarele de înscriere la licee în perioada 23-24 iulie. În 24 iulie, liceele vor transmite situaţia locurilor rămase libere în urma înscrierii candidaţilor admişi în cele două etape, iar în perioada 27-30 iulie vor fi rezolvate, de către comisia judeţeană de admitere, situaţiile speciale, respectiv cele privind candidaţii care nu şi-au depus dosarele de înscriere în termen şi cei care nu au participat la primele două etape.

În etapa a treia de admitere în licee, repartizarea computerizată va avea loc în 3-4 septembrie, pentru elevii care nu au participat la nicio repartizare, care nu au fost repartizaţi în etapele anterioare, care nu s-au înscris în perioada prevăzută de metodologie sau care şi-au încheiat situaţia şcolară mai târziu.

Pentru învăţământul seral şi cel cu frecvenţă redusă, admiterea este programată în perioada 1 mai – 24 iulie. Înscrierea la învăţământul seral sau cu frecvenţă redusă a candidaţilor din seriile anterioare va avea loc în 21 şi 22 iulie, iar repartizarea, în perioada 22-24 iulie.

Pentru admiterea în liceu nu este necesară o medie minimă. În aceste condiţii, în ultimii ani, au intrat la liceu mulţi absolvenţi de clasa a VIII-a cu medii sub 5, care, în majoritate, nu recuperează diferenţa de pregătire până la finalul clasei a VIII-a şi a ajung astfel în faţa unei misiuni imposibile: examenul de bacalaureat. Această realitate este confirmată de statistici: liceele unde se intră cu cele mai mici medii sunt şi cele cu rezultate dezastruoase la bacalaureat.

Bacalaureatul: două sesiuni, probe la aceleaşi materii ca în 2014

Examenul de bacalaureat din 2015 va fi susţinut la aceleaşi probe ca în acest an. Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, declara că în afara sesiunilor tradiţionale de vară şi toamnă este posibilă şi organizarea unei a treia sesiuni, în primăvară, pentru candidaţii care nu au promovat examenul până în 2014. Această a treia sesiune nu este însă inclusă, cel puţin deocamdată, în calendarul examenului, făcut public de Ministerul Educaţiei. Pricopie spune că a treia sesiune ar putea fi organizată, în februarie 2015, numai daca va exista un număr considerabil de cereri din partea candidaţilor.

Sesiunea de vară a examenului de bacalaureat va avea loc în perioada iunie – iulie, candidaţii putând să se înscrie din 25 până în 20 mai. Cursurile la clasele a XII-a şi a XIII-a se vor încheia în 29 mai 2015.

Examenul de bacalaureat de anul viitor începe în 8 iunie cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, susţinută până în 10 iunie. În perioada 10-12 iunie va avea loc proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, urmată în 15-19 iunie de proba de evaluare a competenţelor digitale şi în 22-26 iunie de proba de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională.

Probele scrise de la bacalaureat vor fi susţinute în 29 iunie la limba şi literatura română şi în 30 iunie la limba şi literatura maternă. Testarea va continua la 1 iulie cu proba obligatorie a profilului, respectiv matematică, pentru absolvenţii profilului real, şi istorie, pentru cei de la uman, iar în 3 iulie va fi proba la alegere a profilului şi specializării. Rezultatele vor fi afişate în 6 iulie, până la ora 12.00, iar contestaţiile vor fi depuse în aceeaşi zi, între orele 12.00 şi 16.00, urmând ca în perioada 7-9 iulie să fie soluţionate. Rezultatele finale vor fi afişate în 10 iulie.

A doua sesiune a examenului de bacalaureat din 2015 va avea loc în perioada august-septembrie, înscrierile fiind programate din 13 până în 17 iulie. În 17-18 august va avea loc atât evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, cât şi cea la limba maternă, în 18-19 august – evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională, iar în 20-21 august – evaluarea competenţelor digitale.

Din 24 august vor începe probele scrise ale sesiunii de toamnă, prima testare fiind la limba şi literatura română, urmată în 25 august de limba şi literatura maternă, 26 august – proba obligatorie a profilului şi 28 august – proba la alegere a profilului şi specializării. Primele rezultate vor fi afişate în 31 august, până la ora 12.00, iar contestaţiile vor fi depuse între orele 12.00 şi 16.00. În 1-2 septembrie vor fi soluţionate contestaţiile, iar în 3 septembrie vor fi afişate rezultatele finale.

Şcoala profesională, după clasa a VIII-a

Din anul şcolar 2014-205, învăţământul profesional, care are durata de trei ani, va începe după clasa a VIII-a, şi nu după clasa a IX-a, ca până acum. De asemenea, durata pregătirii practice, prin stagii în companii, s-a dublat faţă de anul trecut, de la 11 la 24 săptămâni.

Selecţia elevilor pentru admiterea în această formă de învăţământ a fost deja făcută de către angajatorii, fiind înscrişi, până în prezent, peste 16.000 de elevi, cei mai mulţi din ultimii zece ani.

Potrivit datelor centralizate de Ministerul Educaţiei, la prima etapă de înscriere, cei mai mulţi candidaţi au optat pentru calificările de mecanic auto, ospătar, vânzător în unităţi de alimentaţie, bucătar şi frizer-coafor-manichiurist-pedichiurist.

Tot din 2014-2015, inspectoratele şcolare decid în ce unităţi se face învăţământ profesional şi care este profilul acestora. Decizia se ia în conformitate cu cererile angajatorilor. „De pildă, dacă o firmă spune că vrea să angajeze, peste trei ani, 50 de elevi pregătiţi în domeniul sudură, va fi aleasă o şcoală sau un liceu cu acest profil”, a explicat, pentru MEDIAFAX, Stelian Fedorca, responsabilul cu învăţământul profesional din Ministerul Educaţiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.