O nouă operaţie cu ROBOTUL, la Spitalul Judeţean Timişoara. Cum primesc şansa...

O nouă operaţie cu ROBOTUL, la Spitalul Judeţean Timişoara. Cum primesc şansa la o viaţă normală bărbaţii cu cancer de prostată şi ce-i solicită medicii ministrului Sănătăţii

0
DISTRIBUIȚI

operatie robot04_resize

Robotul de peste 1,5 milioane de euro, unic în Europa de Est, nu zace nefolosit la Spitalul Judeţean Timişoara. Medicii timişoreni au reuşit să realizeze, astăzi, o nouă intervenţie chirurgicală cu echipamentul medical de ultimă generaţie, cea de-a patra. Este vorba despre prima operaţie robotică din Timişoara pentru afecţiuni ale prostatei.

Astfel, medicii de la Clinica de Urologie de la „Judeţean”, ajutaţi de un doctor din Franţa, au operat cu robotul un bărbat de 62 de ani, diagnosticat cu cancer de prostată, care va fi externat luni. „Este o premieră ceea ce s-a făcut astăzi, este vorba despre prima prostatectomie robotică (n.r. extirparea prostatei), iar mâine va fi efectuată cea de-a doua operaţie de acest gen. Operaţia a decurs fără niciun fel de incidente. Aceşti pacienţi operaţi de cancer de prostată, în afară de faptul că sunt vindecaţi chirurgical, trebuie să fie după intervenţie continenţi urinar, să nu piardă urină, şi să aibă integritatea funcţiei sexuale”, a declarat, astăzi, Viorel Bucuraş, şeful Clinicii de Urologie.

poza

Consumabilele necesare realizării intervenţiei chirurgicale de astăzi au costat câteva mii de euro, banii fiind alocaţi din bugetul Spitalului Judeţean Timişoara. Pentru că aceste operaţii cu robotul sunt extrem de scumpe, medicii timişoreni i-au solicitat Ministerului Sănătăţii să reintroducă programul de finanţare al chirurgiei robotice, care a fost oprit în urmă cu doi ani.


„Pentru că operaţia este de ultimă generaţie şi preţul este de ultimă generaţie. Am luat legătura cu Ministerul Sănătăţii pentru a reintroduce acest program de finanţare a chirurgiei robotice, ar însemna un pas uriaş. Ştiu că şi colegii din Cluj au trimis o notă de fundamentare pentru a justifica aceste cheltuieli cu chirurgia robotică”, a declarat Marius Craina, managerul Spitalului Judeţean Timişoara.

Lazăr Fulger, şeful Clinicii de Chirurgie II, unde a fost instalat robotul de 1,5 milioane de euro, estimează că, în primul an, vor fi realizate două operaţii pe săptămână cu echipamentul medical, iar în viitor se va ajunge la două pe zi. Pacienţii nu plătesc niciun leu pentru că sunt operaţi cu robotul. Medicul Viorel Bucuraş trage un semnal de alarmă şi le recomandă bărbaţilor să vină la controale regulat. „Cancerul de prostată reprezintă a doua cauză de deces prin cancer, la bărbaţi. Acest instrument poate fi folosit atunci când cancerul de prostată e diagnosticat precoce. În fază tardivă, nu se mai poate utiliza”, a mai precizat Viorel Bucuraş.

operatie robot06_resize

Vă reamintim că, săptămâna trecută, profesorul Irinel Popescu i-a ajutat pe medicii timişoreni să realizeze prima operaţie cu robotul achiziţionat în cadrul unui proiect finanţat cu bani de la Uniunea Europeană. Cu acest robot vor fi operaţi, în special, pacienţii diagnosticaţi cu cancere pelviene. “Robotul DaVinci are vedere tridimensională, un capăt manipulat care reproduce mişcările unei mâini umane. Cu ajutorul acestui robot, disecţiile în spaţii restrânse se fac cu mai mare uşurinţă, deci rezultă gesturi mai precise. Chirurgul este mai relaxat şi mai odihnit pentru că stă frumos pe un scaun în timp ce operează, iar tremurul natural al mâinii este eliminat prin chirurgia robotică. Acest robot permite realizarea de operaţii de mai mare fineţe”, a explicat profesorul Irinel Popescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.